15 tineri din Sălaj vor urma cursurile instituţiilor de învăţământ postliceal în care se pregătesc viitoarele cadre ale Jandarmeriei Române, după ce au fost declaraţi admişi la examenele desfăşurate în sesiunea 2017.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj a recrutat 21 de candidaţi pentru susţinerea concursurilor de admitere, 19 dintre aceştia optând pentru susţinerea examenelor la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi 2 pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani.
În urma susţinerii probelor de concurs, 14 dintre cei 19 candidaţi care au optat pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni au fost declaraţi admişi, iar din cei 2 candidaţi înscrişi pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, a fost declarat admis un singur candidat.
Pentru sesiunea de admitere 2017, Jandarmeriei Române i-au fost aprobate în vederea scoaterii la concurs un număr de 345 de locuri pentru fiecare dintre cele două instituţii de învăţământ militar.
CJ Sălaj finanțează servicii sociale pentru 500 de persoane defavorizate
500 de persoane defavorizate din Sălaj - vârstnici dependenți, copii și...
Deschide