Nu mai puţin de 11 unităţi de învăţământ din Sălaj vor funcţiona şi în anul şcolar 2015 – 2016 fără autorizaţie sanitară. Printre principalele motive se numără nefinalizarea lucrărilor de reparaţii sau lipsa apei curente. Potrivit datelor prezentate de către inspectorul şcolar general al judeţului Sălaj, Maria Pop, vineri, 28 august, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, unităţile de învăţământ care îşi vor deschide porţile, deşi nu sunt autorizate din punct de vedere sanitar, sunt: Grădiniţa cu Program Normal Cozla, comuna Letca, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2 Mal, comuna Sîg, Grădiniţa cu Program Normal Muncel, comuna Cristolţ, Grădiniţa cu Program Normal Fîntânele-Rus, comuna Rus, Şcoala Primară Nr.3 Făgetu, comuna Plopiş, Grădiniţa cu Program Normal Negreni, comuna Ileanda, Grădiniţa cu Program Normal Răstoci, comuna Ileanda, Şcoala Primară Muncel, comuna Cristolţ, Şcoala Primară Doh, comuna Măerişte, Şcoala Primară Nr.2 Mal, comuna Sîg şi Şcoala Primară Cozla, comuna Letca. “Este vorba despre şcoli care au nevoie de anumite reparaţii sau nu au apă curentă şi grupuri sanitare adecvate. Este nevoie de investiţii foarte mari pentru a fi asigurate condiţiile necesare, însă, în acelaşi timp, numărul de elevi este foarte mic, după cum au motivat reprezentanţii unităţilor de învăţământ respective”, a explicat oficialul ISJ Sălaj.
De asemenea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaş a subliniat faptul că unităţile în cauză se vor afla în vizorul instituţiei.
Totodată, în urma situaţiei prezentate, prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, a dispus efectuarea unui control de către o echipă mixtă, formată din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Instituţiei Prefectului, în perioada 1- 4 septembrie, la unităţile şcolare fără autorizaţie sanitară în vederea stabilirii măsurilor necesare.
Bilete de tratament pentru pensionarii din Sălaj
Casa Județeană de Pensii Sălaj informează pensionarii și asigurații din sistemul...
Deschide