Un poliţist, autorul unui accident rutier

Două persoane au fost rănite intr-un accident de circulaţie petrecut vineri seara pe drumul E 81, in localitatea Romanaşi. Vinovat de producerea accidentului este tocmai agentul de poliţie care patrula in zonă pentru respectarea regulilor de circulaţie şi, implicit, prevenirea unor accidente rutiere. In cele din urmă, se pare că omul legii a reuşit să le incalce pe amandouă.

Purtătorul de cuvant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că accidentul s-a petrecut din cauza neacordării priorităţii de trecere a autovehiculelor. „Vineri seara, la ora 21.55, in localitatea Romanaşi, la intersecţia drumurilor DN 1F şi DJ 108A, un agent de poliţie in varstă de 37 de ani, de la Secţia de Poliţie Nr.2 Sanmihaiu Almaşului, aflat in timpul serviciului de patrulare, cu autoturismul Logan, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism inmatriculat in Maramureş, la volanul căruia se afla un tanăr de 21 de ani, care circula pe drumul prioritar. In urma impactului, doi pasageri din maşina condusă de maramureşean au suferit leziuni uşoare”, a declarat purtătorul de cuvant.

Una dintre victime, o tanără, a fost transportată la spital in vederea acordării de ingrijiri medicale. Testarea cu aparatul etilotest a stabilit că niciunul dintre conducătorii auto nu au consumat băuturi alcoolice.

Potrivit sursei citate anterior, agentul de poliţie a rămas fără permisul de conducere, in cauză fiind intocmit pe numele acestuia un dosar de cercetare penală pentru săvarşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Chiar şi aşa, poliţistul ar putea scăpa fără nicio pedeapsă. Pentru că fapta sa nu se incadrează ca abatere de la atribuţiile de serviciu, va răspunde doar pe latură penală. Insă, potrivit legislaţiei in vigoare, impăcarea părţilor in cazul producerii unor accidente soldate cu victime duce la inlăturarea răspunderii penale. Astfel, omul legii va trebui doar să stea departe de maşina de patrulare, in următoarele săptămani, timp in care permisul de conducere va rămane in mainile colegilor săi.

Recomandari

Alte Articole