Trafic de influenţă: Zălăuancă condamnată la un an şi cinci luni de închisoare

Trimisă în judecată în luna decembrie a anului trecut, Florica Pop, în vârstă de 55 de ani, din Zalău, de profesie contabil, a fost condamnată la un an şi cinci luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Soluţia a fost pronunţată luni, 7 decembrie, de către magistraţii Tribunalului Sălaj, însă nu este definitivă.
De asemenea, judecătorii au mai dispus şi “revocarea beneficiului suspendării pedepsei de trei ani închisoare sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj”, sentinţă dată în 2013 de Judecătoria Şimleu Silvaniei. Astfel, femeia va avea de executat în final patru ani şi cinci luni de închisoare, potrivit reprezentanţilor Tribunalului Sălaj.
Florica Pop a fost trimisă în judecată în luna decembrie a anului 2014, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Procurorii sălăjeni susţin că femeia a pretins şi a primit suma de 1.000 de lei de la un denunţător, asociat unic al unei societăţi comerciale, aflată în procedură de reorganizare judiciară. Contabila l-a lăsat să creadă că are influenţă asupra directorului Sucursalei CEC Bank Zalău pentru a-l determina să-i aprobe un credit de refinanţare pentru societatea comercială respectivă.

Recomandari

Alte Articole