Toamna, gospodarii de pe Valea Somesului se uita îndelung dupa cuiburile soarecilor de câmp. În credinta populara, cu cât adaposturile rozatoarelor sunt înaltate la o distanta mai mare de sol pe tulpina porumbului, cu atât iarna va fi mai bogata în precipitatii.
Se pare ca nu-i totuna unde-si înjghebeaza micutele rozatoare salasul pentru iarna. Vorbele din batrâni îi atentioneaza pe gospodari ca, daca toamna soarecii de câmp îsi înalta cuiburile pe tulpinile de porumb, trebuie sa se astepte la iarna bogata în precipitatii si, cu cât adapostul este mai ridicat pe tija plantei, cu atât stratul de zapada va fi mai mare. Ca orice animal care traieste în mijlocul naturii, popândaul si-a ascutit instinctele fata de primejdia care-l poate paste când ploua sau ninge prea mult si îsi pune la adapost caminul cum stie el mai bine. Satenii conform traditiei din batrâni iau aminte si asa se face ca, de fiecare data când dau peste un astfel de „barometru”, nu trec nepasatori. Cuiburile de soareci la radacina porumbului vestesc o toamna lunga si frumoasa care le da ragaz sa-si culeaga recolta pe îndelete, iar cele înaltate sunt semn de dat zor, caci vremea se strica si vine vifornita.
Soarecii meteorologi n-au dat gres în aceast an. Daca toamna trecuta cuiburile lor se puteau vedea la o înaltime de 60-70 de centimetri de la sol pe tulpinile porumbilor, ferite de nivelul ridicat al inundatiilor si stratului gros de zapada depus peste iarna, acum niciun cuib construit de rozatoare nu se zareste pe miristi. Chitcanii au stiut ca va fi seceta mare, spun satenii. Chiar daca soarecii de câmp nu se dovedesc a fi întotdeauna meteorologi exacti, iar prognozele lor nu se adeveresc mereu, localnicii nu se dau în laturi sa traga învataminte si sa ia în serios instinctele lor de arhitecti si meteorologi.
