Toţi copiii din ţară, care suferă de o afecţiune oncologică, au şansa de a fi examinaţi gratis, la un RMN particular din Baia Mare. De examinare medicală gratuită beneficiază și cei care prezintă doar suspiciuni oncologice. Această campanie umanitară se desfășoară pe toată perioada Postului Paştelor, iar dacă va fi nevoie, medicii vor face investigaţii, inclusiv în ajunul marelui praznic creştinesc.

Campania umanitară a fost posibilă datorită unui om de afaceri din Baia Mare. Deşi clinica de imagistică nu are un an de la deschidere, în această primăvară va oferi consultaţii gratuite, tuturor copiilor cu afecţiuni oncologice. Mircea Rusu, proprietarul RMN-ului, a făcut acest gest, în condiţiile în care un examen costă în medie 600 lei, iar pentru cei săraci care nu sunt incluşi în programele de sănătate, o astfel de investigaţie medicală este imposibilă, din punct de vedere financiar. Și nu este singurul motiv, pentru care băimăreanul întinde o mână de ajutor celor loviţi de soartă.

Dacă până anul trecut pentru un examen RMN trebuia mers in centrul medical de la Cluj, acum maramureşenii au acces la acest serviciu, mult mai aproape de casă. Gestul făcut de Mircea Rusu vine astfel ăn întâmpinarea celor nevoiţi să facă astfel de investigaţii. Pentru un chist arahnoidian, un copil din Baia Mare a fost programat aseară pentru o investigaţie completă, iar părinţii lui nu și-au găsit cuvintele pentru a-și exprima mulțumirea. Demarat de la începutul Postului Paştelui, programul gratuit de examinare  RMN  va fi la dispozitia tuturor copiilor din țară, suferinzi de afecţiuni sau chiar suspiciuni oncologice.

Programările se pot face la nr. de tel:  0262-215752, 0362-802244, 0743-102600 sau personal la sediul clinicii din Baia Mare, str. Crişan nr.9

Recomandari

Alte Articole