Prim-vicepresedintele PDL Salaj, decapitat de catre propriii colegi

Unul dintre cele mai interesante subiecte aflate pe ordinea de zi a Consiliului de Coordonare Judetean (CCJ) al PDL Salaj, care a avut loc joi, a fost legat de validarea deciziei Biroului Permanent Judetean (BPJ) cu privire la excluderea lui Gheorghe Stanciu din partid. Astfel, democrat-liberalii salajeni au analizat “probele” care il incriminau pe colegul lor, ca apoi sa se supuna la vot decizia BPJ. “Cu 130 de voturi pentru, 36 impotriva si 19 anulate, Consiliul de Coordonare Judetean al PDL Salaj a validat decizia BPJ”, a declarat, vineri, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele PDL Salaj, Lucian Bode. Acesta a tinut sa sublinieze ca “despartirea” de Gheorghe Stanciu a avut loc in conditii absolut cordiale, fara niciun fel de resentiment. ” Despartirea de colegul nostru s-a desfasurat normal, prin strangeri de mana si urari de bine. In calitate de presedinte al PDL Salaj, nu am avut, nu am si nu voi avea vreun adversar in interiorul PDL. Adversarii mei politici sunt in cu totul alta parte, ca de exemplu in USL”, a spus Bode. Liderul democrat-liberalilor salajeni a mai adaugat ca, prin excluderea lui Gheorghe Staciu din partid, CCJ si-a propus sa umble la constiinta membrilor de partid “care trebuie sa respecte statutul PDL si, totodata, sa nu intreprinda alte actiuni impotriva organizatiei politice care ii sustine”.

“Am fost dat afara din partid din cauza principiilor pe care le am, dar si pentru faptul ca imi place sa spun lucurilor pe nume”, este de parere Gheorghe Stanciu. Potrivit acestuia, un alt motiv care a stat la baza deciziei excluderii sale din partid este ar fi legat de un sondaj de opinie, comandat de un alt nume cu rezonanta in PDL Salaj, respectiv de Ioan Mocan. “In acel sondaj de opinie, alaturi de Ioan Mocan si Onorica Abrudanu, stateam foarte bine la intentia de vot. Acest lucru, se pare, a deranjat foarte tare. La fel de mult au deranjat si diversele mele actiuni pentru oameni. Daca in tot acest timp – de cand sunt in PDL Salaj – as fi dormit, probabil ca nu-l mai deranjam pe Lucian Bode”, a mai spus Gheorghe Stanciu, care a marturisit in final ca tot acest scandal i-a lasat un gust amar.

Recomandari

Alte Articole