Peste 90 de sancţiuni contravenţionale aplicate de forţele de ordine pentru nepurtarea măştii de protecţie în Sălaj

În ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate, pe raza întregului județ, structurile cu atribuţii în domeniu au legitimat 795 persoane, fiind verificate 116 mijloace de transport persoane și 90 de societăți comerciale.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 65 sancţiuni contravenţionale, dintre care 63 pentru nepurtarea măștii de protecție şi două pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au aplicat și polițiștii locali 17 sancțiuni contravenționale.

Alte 15 sancţiuni au fost aplicate de jandarmii sălăjeni, dintre care 12 pentru nepurtarea măștii de protecție şi trei pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea.

Pe lângă acțiunile desfășurate pentru prevenirea răspândirii noului virus, polițiștii au mai desfășurat 12 acțiuni punctuale, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 31 sancțiuni contravenționale.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 28850 lei.

În activităţi au fost angrenaţi 112 poliţişti, 34 jandarmi şi 32 poliţişti locali.

Astfel de activităţi văr continua şi în perioada următoare.

Recomandari

Alte Articole