Pentru sătenii din Valea Lungă doar credinţa mai poate fi salvatoare! (Galerie FOTO)

Uliță în loc de drum asfaltat, de magazin alimentar ori cârciumă nu poate fi vorba, dispensar uman nici atât, ștrafuri trase de cai și preot la trei săptămâni, este peisajul localității Valea Lungă (Huzmezău) – Sălaj, desprins parcă din basme, rupt de lume. Însă, pentru cele 35 de ”fumuri”(familii) care-și trăiesc veacul aici, credința este vie și nealterată.

Izolați, la propriu, locuitorii satului Valea Lungă nu au parte nici măcar de cele mai decente facilități pe care ar trebui să le aibă oricare cetățean român din secolul XXI, precum apă curentă, canalizare, telefonie fixă și mobilă, magazin alimentar.
Credința îi mai salvează
Însă, ce le-a mai rămas și ce-i salvează pe acești oameni puțini la număr, este credința vie păstrată și nealterată în Dumnezeu, singurul în care-și mai pun nădejdea. ”Îl avem pă bunu Dumnezo, ce să facem, dacă aici ne-o fost rânduit să ne traim viața. Amu une să mai merem, om cota să stăm aici până ne-a lua Dumnezo di pa lumea asta…” a mărturist o localnică.
Pentru o mână de enoriași din filia Valea Lungă aparținătoare parohiei Zalha, preotul paroh Ioan Greblă însoțit de preotul pensionat – însă delegat Nicolae Revnic, au săvârșit Sfânta Liturghie de Rusalii, practic în a doua zi; iar la finalul slujbei, după râduiala bisericii, slujitorii altarului au sfințit apa (aghiasma mică).
Cu toate că, la slujba de Rusalii de la Valea Lungă n-a participat decât un număr de aproximativ 40 de credincioși, bucuria și liniștea sufletească a enoriașilor a fost pe măsură. Chiar și o dată la trei săptămâni, în lăcașul de cult ce poartă Hramul Sfinților Mihail și Gavriil, atmosfera de sărbătoare și slujba înălțătoare oficiată de cei doi preoți, au fost unice; oamenii putându-se astfel bucura fiecare în parte, de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostoli. ”Noi ne bucurăm că vine și la tri saptamâni popa aici la noi, decât defel, ce să facem..numa că popa aiesta din Zalha îi bolnav și am auzât că mere în pensie; da, mai vine popa Revnic, tare bun glas are, domne dăi sanatate. Am auzât că trebe să ne vie amu unu nou. Care au posibilitățî și au mașini sau caruță, mărg și până în Zalha la beserică” a spus un alt localnic.

Andreea POCOL

Recomandari

Alte Articole