Liturghie Arhierească la Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

La Dumnezeiasca Liturghie a asistat și pastorul evanghelic Gerhard Wagner de la Diakonia din Alba Iulia, un important colaborator al parohiei, care a sprijinit activitatea socială desfășurată de către aceasta, de-a lungul timpului.

La final, după cuvântul de învățătură rostit de Preasfințitul Părinte Petroniu, pastorul Wagner a adresat câteva cuvinte celor prezenți, manifestându-și bucuria de a se afla, în cea de-a treia zi de Paști, în mijlocul comunității din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. De asemenea, Preacucernicul Părinte paroh Vasile Boșca i-a mulțumit acestuia pentru ajutorul acordat parohiei, în ceea ce privește activitatea socială derulată în cadrul acesteia.

Sub coordonarea Preacucerniciei Sale, Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” desfășoară o bogată activitate social-filantropică, majoritatea acestor activități efectuându-se în Complexul social al parohiei.

În urmă cu un an, în imediata vecinătate a bisericii a fost inaugurat noul Centru Social Multifuncțional „Filantropia”, construit prin accesarea fondurilor europene, centru care a fost proiectat să asigure asistență unui număr de aproximativ 70 de persoane, copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Astfel, se încearcă crearea unui mediu adecvat pentru activități de învățare, consiliere educațională, recreere, socializare și odihnă, oferindu-se totodată sprijin în efectuarea temelor și asimilarea tehnicilor de învățare cognitivă, precum și servicii de evaluare și consiliere socială și psihologică pentru copil și familie.

În vederea asigurării hranei pentru beneficiarii acestui Centru, cantina socială a parohiei, cu o capacitate de 100 de locuri, a fost modernizată prin aceeași linie de finanțare și dotată cu mobilier specific pentru activităţile de pregătire şi servire a mesei calde.

Recomandari

Alte Articole