A fost luată hotărârea de înființare a Mănăstirii Tuturor Sfinților din municipiul Zalău

Ieri, sub președinția Preasfințitului Părinte Petroniu, a avut loc la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, sinaxa stareților și starețelor din Eparhie.

La această sinaxă au participat stareții și starețele celor șapte așezăminte monahale din județul Sălaj. Întrucât aceasta a fost prima sinaxă desfășurată în noua clădire a sediulului Centrului Eparhial, Preasfințitul Părinte Petroniu le-a urat bun venit Preacuvioșilor Părinți stareți și Preacuvioaselor Maici starețe. De asemenea, Preasfinția Sa a mulțumit tuturor mănăstirilor și schiturilor din Eparhie pentru ajutorul acordat pe tot parcursul lucrărilor de ridicare și finalizare a sediului Centrului Eparhial.

Cu această ocazie Preasfințitul Părinte Petroniu a adus la cunoștință celor prezenți hotărârea Sinodului Mitropolitan al Clujului, Maramureșului și Sălajului de înființare a Mănăstirii Tuturor Sfinților din Municipiul Zalău. Această mănăstire, al 8-lea așezământ monahal din Eparhie, s-a născut din inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, fiind considerată o necesitate misionar-pastorală a Eparhiei și mai cu seamă a credincioșilor din urbea de la poalele Meseșului.

În continuare, părinții stareți și maicile starețe au prezentat referate cuprinzând activitatea mănăstirilor pe care le conduc și s-au discutat probleme de ordin administrativ, gospodăresc și duhovnicesc ivite în cadrul obștilor monahale.

În Episcopia Sălajului funcţionează în prezent 7 mănăstiri şi schituri, dintre care patru mănăstiri de monahi (Strâmba, Voivodeni, Bălan și Bobota), două mănăstiri de maici (Bic şi Rus) și un schit de maici (Marca). În toate aceste aşezăminte monahale vieţuiesc, după rânduiala Sfintei Biserici şi în conformitate cu rânduielile monahale, 33 de călugări şi călugăriţe, care se ostenesc, după putere, să slujească lui Dumnezeu şi oamenilor.

Recomandari

Alte Articole