Doi șoferi sălăjeni s-au ales cu dosare penale pentru alcool

Polițiștii șimleuani au depistat miercuri, 10 ianuarie a.c., la ora 20.41, un bărbat de 37 de ani, din Șimleu Silvaniei, care conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie 1989, din localitate. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de 10 spre 11 ianuarie, la ora 3.30, polițiștii jibouani au identificat în trafic, pe Drumul Comunal 45, în localitatea Gîrbou, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani. Și de această dată, alcooltestul a arătat un rezultat pozitiv, respectiv 0,62 mg/l alcool în aerul expirat.

În ambele cazuri, șofeii au fost conduși la spital pentru recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Recomandari

Alte Articole