Crucea Rosie Salaj are un nou presedinte

Un nou presedinte la Filiala Salaj – a Crucii Rosii a fost ales in unanimitate, in cursul zilei de ieri, de catre membrii Comitetului institutiei. Incepand cu data de 23 februarie 2012, aceasta functie este ocupata de administratorul public in cadrul Consiliului Judetean Salaj, Ionel Ciunt. Functia a ramas vacanta in urma demisiei prezentate in cursul lunii trecute de catre Alexandru Serban, dupa ce acesta a provocat un accident de circulatie, urcandu-se la volan desi consumase bauturi alcoolice.

La sedinta organizata ieri s-au prezentat 42 din cei 50 de membri ai consiliului, printre care directorul filialei salajene – Laura Bungenteanu, presedintele interimar – Vasile Nicorici, reprezentanti ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Salaj, ai Directiei de Sanatate Publica, ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalau, ai Scolii Postliceale Sanitare, reprezentanti ai bisericii, primari comunali, profesori si alti membri.

Presedintele interimar Vasile Nicorici a dispus alegerea noii conduceri prin vot secret, mentionand ca Ionel Ciunt a fost singurul care si-a depus candidatura. In urma numararii voturilor, Ionel Ciunt a fost desemnat in unanimitate, cu 42 de voturi “pentru”, noul presedinte al Crucii Rosii – Filiala Salaj. “Mi-am depus candidatura pentru aceasta functie pentru sprijinirea acestei filiale. M-am interesat despre activitatile derulate de Crucea Rosie in ajutorarea populatiei si cred ca aceasta institutie prezinta un sprijin de nadejde in cazuri speciale, in situatii de urgenta. Din aceasta functie, sper ca in urmatoarea perioada sa reusim sa atragem cat mai multe fonduri pentru realizarea activitatilor”, a precizat Ionel Ciunt.

Ionel Ciunt ocupa functia de administrator public al judetului Salaj. Nascut in 1963, in prezent este casatorit si are o fiica studenta la Facultatea de Medicina. Timp de noua luni, incepand cu februarie 2009, a fost prefect al judetului Salaj, aceasta functie fiind ocupata si in perioada aprilie 2004 – ianuarie 2005. In anii trecuti, a detinut mai multe functii, printre care si cea de director executiv, in cadrul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Salaj. Incepand din 2004 si pana in prezent, este presedintele Colegiului Medicilor Veterinari Salaj.

Noul presedinte al Crucii Rosii – Filiala Salaj a absolvit in 1990 Facultatea de Medicina Veterinara din Bucuresti, urmand pe parcursul anilor cursuri de specializare in domeniul sanitar-veterinar, iar in 1997 a devenit medic primar veterinar. In anul 2006 a absolvit cursul de formare pentru Inalti Functionari publici in cadrul Institutului National de Administratie Bucuresti.

 Demisie “fortata” de conducerea masinii sub influenta alcoolului

Functia de presedinte la Crucea Rosie din Salaj a ramas vacanta din data de 12 ianuarie a anului in curs, cand consilierul judetean Alexandru Serban si-a depus demisia. Decizia de a parasi acest post a venit dupa ce, in luna decembrie a anului trecut, urcandu-se beat la volanul masinii sale, a provocat un accident de circulatie in municipiu. Demisia lui Alexandru Serban a fost depusa dupa ce, cu o zi inainte, comitetul Filialei Salaj a Crucii Rosii a votat pentru autosuspendarea acestuia din functia de presedinte. La data respectiva, membrii comitetului i-au sugerat acestuia demisia, urmare a faptelor petrecute in luna decembrie, insa fara rezultat. Serban si-a motivat decizia prin faptul ca va lua o hotarare, daca va ramane sau nu in functie, doar dupa lamurirea situatiei sale. Autosuspendarea din functie a fost desemnata prin 14 voturi “pentru”, doi dintre membrii comitetului lipsind de la sedinta de miercuri.

 Potrivit directorului filialei, Laura Bungenteanu, pana la desemnarea noului presedinte, postul a fost ocupat pe perioada de interimat de catre fostul vicepresedinte Vasile Nicorici.

Reamintim ca zalauanul Alexandru Serban, in varsta de 62 de ani, a fost prins beat la volanul masinii, in data de 22 decembrie, dupa ce a fost implicat intr-un accident de circulatie in municipiu. In timp ce se indrepta spre casa pe strada Parcului, din spatele sediului Primariei Zalau, acesta a pierdut controlul volanului si a intrat cu masina in peretele casei unor batrani. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul evidentiind o concentratie alcoolica de 0,54 miligrame/litru de alcool pur in aerul expirat. Soferului i s-au recoltat probe biologice de sange, rezultatul fiind 1,55 grame per litru de alcool pur in sange. Pe numele acestuia a fost intocmit un dosar de cercetare penala pentru conducerea autoturismului sub influenta bauturilor alcoolice.

Recomandari

Alte Articole