EDITORIAL – Răzvan ŞTEFAN
În 1985, Victor Ponta avea 13 ani. Atunci am terminat eu facultatea cu o lucrare de diplomă plină de citate cu ghilimele. La una dintre catedre preda un profesor ce avea ca deviză mărturisită “cărțile din cărți se fac”. El era privit cu reticență de cei mai mulți membri ai corpului didactic, iar câțiva îi erau ostili de-a binelea. Această tabără era compusă din oameni cu părul alb, multe dioptrii și costume cam ponosite. Ei proveneau, din rămășițele învățământului autentic, corp făcut, oricum, harcea-parcea de moda fudulelii academice a comuniștilor. Un război surd se desfășura în acel corp didactic. O adevărată rezistență “din munți” a celor care țineau la autenticitatea muncii lor, la amintirile studenției, cu nopți pierdute, cu emoții, prin biblioteci, înaintea examenelor; la emoția faptului de a înțelege, după ce ai bântuit orbește printre concepte și ecuații, în final, magia întregului, revelația științei.
Deși am copiat de câteva ori de-a lungul școlii, pot spune cu mâna pe inimă, că, în războiul de care vă vorbeam, am ținut cu cei câțiva profesori din această tabără. Am ținut cu ei chiar când mă picau la vreun examen. Până de curând, însă, toate aceste amintiri stăteau, latente, întrun colț prăfuit al memoriei personale. Și acolo ar fi rămas…
Dacă Victor Ponta nu ar fi fost atât de îndârjit în războiul său cu cei care-l acuză de plagiat, probabil nu am fi aflat niciodată că Lia Olguța Vasilescu este, și ea, doctor. Tot așa, este foarte posibil ca primărița Craiovei, fără tămbălăul lui Băsescu cu “dottore”, să fi rămas doctoreasă, liniștită, până la sfârșitul vremurilor sale. Dar nu a fost să fie: acum a venit rândul primăriței să ne arate lenjeria doctoratului său…
„Contribuția lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne” se cheamă lucrarea de doctorat a Liei Olguța Vasilescu. Deși despre Vilfredo Federico Damaso Pareto există numeroase referințe pe internet, sincer să fiu, nu auzisem niciodată despre el, până acum.
Nu o să am niciodată pretenția că l-am studiat pe Pareto, dar din citirea câtorva paragrafe referitoare la el am înțeles că el are două teze majore. Una se referă la “circulația elitelor” și este o teorie apropiată de genetică, prin care savantul susține că elitele, aidoma fințelor vii, degenerează din clipa în care se “închid” în “familii” și devin impermeabile. Probabil Pareto a observat istoria castelor regale care au început să dea urmași degenerați pe măsură ce căsătoriile dinastice deveneau tradiție. Dorința de urmași sănătoși a determinat aristocrația să renunțe la obiceiul “încrucișărilor dirijate”.
Dar a doua teză cu care este Pareto menționat pe internet mi se pare mult mai interesantă. Enunțul pare cel al unei teorii economice, dar este un principiu cu implicații mult mai vaste. Conform acestuia, cifra de afaceri a unei societăți vine, în proportie de 80% din relațiile cu clienții mari, iar 20% din relațiile cu clienții medii și mici. În același timp, profitul unei societăți este invers proporțional cu procentul cifrei de afaceri, adică acea cifră de afaceri mare de 80% produce un profit mic, de 5-10%. Asta, în timp ce cifra de afaceri rezultată ca urmare a relației cu clienții mici (acel 20%) aduce un profit de 30-40%. Cu alte cuvinte, relațiile cu grupul mare al celor “mari” sunt aducătoare de profit mai mic decât relațiile cu grupul mic al celor “mici”. Mai clar, este mai benefic să ții aproape cu cei „puțini” și “mici”. Orice s-ar spune, se vând mai puține autoturisme decât biciclete; iar dintre autoturisme se vând foarte puține dintre cele scumpe, în timp ce producătorii de modele ieftine sunt foarte căutați. Deși nu am studii de sociologie, aș îndrăzni să spun că una dintre posibilele concluzii ale acestei teorii s-ar putea numi “importanța de a ține aproape de mase”.
Doctor Lia Olguța Vasilescu este primarul Craiovei și vicepreședinte PSD. Adică al unui partid năucit de răsturnarea survenită în alegerile prezidențiale. Dacă aplicăm teza lui Pareto la PSD în alegeri, vedem că se aplică perfect. Partidul a mizat 80% pe propriul său electorat bine dresat și a pierdut în timp ce, un procent aparent insignifiant, de 20%, a adus beneficii uriașe contracandidatului. Să nu uităm, că, surpriza imensă a acestor alegeri constă în diferența dintre candidați între cele două tururi: fix 20%, procent prezent și în teoria lui Pareto…
Acum, deși risc să pătez respectul pe care l-am purtat dascălilor care au respins deviza “cărțile din cărți se fac”, nu pot să nu admit că plagiatul s-a dovedit foarte bun. Pe o parte, fiindcă prin copierea unor idei sau concepte eviți propriul exercițiu logic, iar lucrurile intră imediat în uitare: Ce s-ar fi întâmplat dacă vicepreședintele PSD conceptualiza și înțelegea profunzimea gândirii lui Pareto? E foarte posibil ca PSD să fi câștigat, nu-i așa? PSD-ul putea să ignore 80% care, oricum, îl vota… Pe de altă parte, dacă madama de la primăria Craiovei nu ar fi fost fudulă întratât încât să se vrea doctor, nici noi nu am fi aflat despre Pareto.
Nu sunt acestea numai beneficii?
