EDITORIAL – Cornel D. LAR
Societatea are nevoie, acum poate mai mult decât oricând, de oameni autentici pe rolurile sociale pentru ca aceasta să beneficieze prin expertiza lor de o evoluţie absolut necesară, după atâţia ani în care, pe majoritatea covârşitoare a funcţiilor s-a ajuns prin eforturi mecanice şi nu prin aptitudini. În discuţii private si cercuri restrânse, necesitatea aplicării cât mai urgente a acestui principiu, este pe deplin recunoscut, de fiecare individ însă cu totul altfel stau lucrurile când audienţa creşte. În momentul în care pe ici pe colo se încearcă aceste schimbări, nu mai are loc rezonanţa necesară şi implicit ca la comandă apare conflictul social. Efectul este acelaşi, indiferent de nivelul la care facem referire. De la comunitatea unei localităţi la comună, de la oraş la judet, de la regiune (ca viitoare nouă formă administrativ teritorială) la nivel de ţară. Până în urmă, nu cu foarte mult timp, liderii unui sat erau preotul, învăţătorul şi în cazuri mai rare câte un bătrân mai răsărit. Comunitatea în care aceştia îşi duceau traiul, urmau aproape cu sfinţenie sfaturile, îndemnurile şi nu de puţine ori felul de viaţă al acestora. Erau lideri necontestaţi, iar comunitatea rezona cu ideile şi acţiunile lor. Conflictul social lipsea. Efectul? Fără potenţial financiar, fără utilaje performante şi fără nivelul informaţional de azi, au construit drumuri, şanţuri, podeţe, cimitire, biserici, şcoli, iar acestea înseamnă evoluţie. Evoluţie de care noi generaţiile imediat următoare încă benficiem. Mai mult, pe lângă faptul că le recunoaştem cu admiraţie, în mod ipocrit, aş îndrazni să spun, ne întrebăm cum au reuşit toate acestea, iar azi nu suntem în stare să avem lideri, oameni dedicaţi, pasionaţi, capabili să ducă comunităţile spre evoluţie. Personal nu cred că traversăm o perioadă lipsită de lideri, doar că aceştia conştientizează mai uşor acţiunile de discreditare a lor, duse până la luptă mârşavă şi preferă să stea în umbră. Umbră care acoperă încet, încet comunităţile şi din care foarte greu şi prin multe sacrificii se va ieşi. Pentru că de ieşit tot va trebui să ieşim, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de momemtul adevăratei trezirii a societăţii româneşti. Un politician european afirma în Parlamentul de la Bruxelles dojenitor, dar şi motivant :„Voi, românii, nu sunteţi incapabili, doar că toţi sunteţi puşi unde nu trebuie”. E supărător de adevărat, dar eu spun că a fost indulgent cu noi. În puţinele situaţii când: „omul potrivit e la locul potrivit” rezonanţa comunităţii cu acesta nu se realizează. De ce? Pentru că lipsa rezonanţei duce la apariţia conflictului social, prin nerecunoaşterea liderului şi mai mult la discreditarea lui. Trebuie recunoscut că pe lângă toate acestea, mai avem o problemă şi anume aceea de identificare potenţialilor lideri şi promovarea lor în conştiinţa comunităţilor.Dar aceasta este o altă temă ce merită atenţie. Recunosc şi eu că e greu de crezut că, în ziua de azi, mai sunt lideri care pun înainte de orice binele semenilor, care se dedică trup şi suflet activităţii lor, îşi fac cu pasiune rolul social, cu rezultate vizibile. Vocea câtorva indivizi bolnavi, iubitori de ceartă, nativi conflictuali, frustraţi şi invidioşi se face mai puternic auzită pe fondul tăcerii celor oneşti. Neimplicarea este egală cu lipsa rezonanţei. Conflictul social este foarte prezent în societatea noastră şi încercarea de disimulare a acestuia prin politeţe aparentă şi chiar ignoranţă adeseori, dă naştere unui surogat de respect, respectul linguşitorilor care ştim cu toţii cât durează şi cât valorează. În astfel de condiţii, în mod aproape eroic, avem datoria de a merge înainte pe funcţiile către care simţim chemarea şi către care ne cheamă societatea, având ca motivaţie în plus afirmaţia lui Winston Churchill: „Succesul nu este final, eşecul nu este fatal, tot ceea ce contează este curajul de a continua”.
