Încă din antichitate au existat foarte multe scrieri despre această temă, dar cum ea este atât de actuală şi atât de permanentă, subiectul pare a fi inepuizabil. Odată cu apariţia omului pe acest pământ, s-a ivit atât adevărul, cât şi minciuna. Aceste două trăsături umane antagonice, pot fi, uneori, chiar complementare. Dar ce este adevărul? Se poate stabili acesta cu exactitate?
Poate omul să-şi stabilească propriile adevăruri sau acestea sunt relative şi generale, obiective faţă de persoana în sine? Sau poate, uneori, minciuna are menirea de-a camufla adevărul?
Realitatea ar trebui să fie sursa adevărului, aceasta să aibă la bază fapta reală în sine. Numai că, oamenii deţin capacitatea subtilă, de altfel, de-a transforma realitatea în minciună, în funcţie de interese, scopuri sau pentru salvarea unei situaţii pe care cu bună ştiinţă au creat-o. Acest tip de oameni, progresiv şi aparent, câştigă teren în faţa adevărului, dar fără să realizeaze viziunea de perspectivă asupra unor lucruri. Minţind, omul se minte pe sine, devine un nimic pentru ceilalţi, aceştia pierzîndu-şi încrederea şi respectul faţă de el. În acest sens W.Forster afirma: ,,Minciuna aduce o slăbire a vieţii şi o micşorare a personalităţii, care face din individ prada sigură a tuturor ruşinilor şi a tuturor slăbiciunilor.”
Minciuna devine o rutină pentru cine a minţit o dată şi se bucură că nu a fost descoperit, a doua oară i se va părea mult mai uşor să ascundă adevărul. În goana sa după minciună, omul va amplifica şi mai mult faptele, le va îmbrăca în formele degradante şi imorale ale minciunii, fără să observe chiar nici el că a devenit un mincinos. Oamenii slabi, lipsiţi de personalitate mint cu scopul acoperirii neputinţei sau a mediocrităţii lor. Mint, pentru că prin miciună şi dezinformare, cred că pot stăpâni sau domina. În minciună zace, numai răutate şi înşelăciune, iar perfidia, o rezultantă a minciunii, are întotdeauna un scop negativ şi, nu unul nobil. Acei oameni ,,mieroşi” şi ipocriţi sunt mesagerii minciunii şi a vicleşugului în scop personal.
Limita dintre adevăr şi minciună este greu de descifrat, adevărul poate fi ușor alterat de minciună. Acea deviere a adevărului înspre minciună, acea picanterie a miciunii presărată peste adevăr, nu face decât să realizeze procesul de ,,fardare” a adevărului.
Dacă cele două noţiuni: adevăr şi minciună au fost privite în relaţie, ele sunt fundamental şi în esenţă antagonice. Adevărul conferă omului siguranţă şi încredere în forţele sale. Comparaţiile obiective şi cât mai sincere asupra unor lucruri, situaţii sau fapte duc înspre adevăr. A face diferenţele dintre real şi ireal, înseamnă a fi în spiritul adevărului, iar dacă omul recunoaşte tot ceea ce este adevărat, atunci este capabil să separe falsul de autentic, implicit să descopere minciuna.
Pentru o minte sănătoasă este recomandat adevărul, acesta înalţă omul, nu-l coboară, îl preţuieşte, nu-l degradează, îi dă speranţă şi nu pesimism, de fapt, adevărul serveşte vieţii, învingând minciuna.
Mirela ONIGA
