Faptă de cruzime depistată de jandarmi. Un bărbat din Jibou și-a legat câinele în spatele căruței, târându-l pe șosea

Ieri, 26.07.2017, în jurul orelor 14.30, pe DN-1-H la aproximativ 500 m de intrarea în localitatea Cuceu, un echipaj de jandarmi a observat un atelaj hipo în urma căruia era târât un câine.
În urma verificărilor s-a stabilit că proprietarul câinelui, un bărbat de 31 ani din localitatea Jibou, a legat câinele de gât cu o sfoară pe care ulterior a ataşat-o de partea din spate a atelajului hipo. Câinele, un metis de talie mare, a fost târât pe o parte mai multe sute de metri producându-i leziuni la nivelul corpului şi picioarelor. Ulterior depistării, câinele a fost dezlegat şi urcat în atelajul hipo fiind transportat la domiciliul proprietarului pentru îngrijire.
În cauză a fost sesizată D.S.V.S.A. Sălaj iar faţă de făptuitor patrula de jandarmi a întocmit acte de constatare privind săvârşirea infracţiunii de „rănirea sau schingiuirea animalelor”, faptă prevăzută de art. 25, lit. “e” din Legea 205/2004, privind protecţia animalelor, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.
Conform art. 25, alin. 1 din Legea 205/2004, această faptă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
În cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte similare, cetăţenii pot sesiza autorităţile la numărul unic pentru situaţii de urgenţă “112”.

Recomandari

Alte Articole