Creșterea economică la români, sau ce se întâmplă când proștii folosesc noțiuni abstracte

EDITORIAL – Răzvan ŞTEFAN

Creșterea economică anunţată recent nu a apucat să fie utilizată ca argument electoral din cauză că s-a apelat la ea, urgent, pentru a consolida apărarea premierului. Victor Ponta: “Avem cea mai mare creştere economică din UE”. Ca un adevărat român(verde!), primul ministru se pricepe la orice. Deși conduce maşini străine, el are mentalităţi de şofer autohton. Ca urmare, ţine cu el un patent şi o bucată de sârmă, lucruri cu care, se ştie, un bun român repară orice Dacie. Formula însă nu foloseşte când românul întâlneşte pe unul mai român decât el: Vă aduceţi aminte, bineînţeles, despre celebrul MTO cu care dorea să epateze Băsescu. Fostul preşedinte l-a umilit pe Ponta, de faţă cu adolescentina ministresă Petrescu: Traian Băsescu i-a spus premierului că „avem şi MTO care înseamnă 5-6 miliarde”. Victor Ponta s-a blocat, neştiind ce “dihanie” reprezintă MTO-ul ăsta, iar Băsescu s-a fudulit de nu a mai putut că “i-a tras-o” lui Ponta. Deşi avea acces la consiliere temeinică, Băsescu a preferat Wikipedia ca să se dea “rotund”. Uzitarea unor termeni învăţaţi după ureche, are acelaşi rezultat cu utilizarea unui instrument muzical fără şcoală: lăutărie.
Sunt convins că, astăzi, Ponta ştie pe de rost ce înseamnă MTO, deşi nu pare a-i folosi în încurcătura penală în care se află, pentru care nici şcoala pe care a făcut-o (Dreptul!), nu pare a-l fi dotat cu cunoştinţe “de calitate”. Până una-alta, premierul agită acum noţiunea de “creştere economică”, în sensul că “uite cât bine v-am făcut, ce mai, am salvat ţara”. Chiar dacă numele de Victor Ponta mi-ar fi complet neutru, am cel puţin un motiv ca să fiu sceptic la fuduleala cu creșterea economică.
Am mai mulţi ani decât premierul şi am trăit “pe viu” creşterea economică cu care se lăuda Nicolae Ceauşescu. Țara se zbătea întrun marasm prelung, foametea nu era deloc o figură de stil, iar dieteticienii regimului(comunist), ne recomandau să bem apă. Nicolae Ceauşescu se lăuda că aveam cea mai mare creştere economică din lume. În noiembrie 1979, Nicolae Ceauşescu s-a aflat la prezidiul Congresului al XII-lea al PCR. Estimările pentru anul 1980 prognozau o creştere de 53 de ori a produsului global industrial faţă de anul 1938. Cea mai mare mândrie era industria. Datele Comitetului de Stat al Planificării arătau că România dispunea de o industrie modernă. Pentru prima dată în istorie, venitul naţional era adus în proporţie de 60% de sectorul industrial, iar producţia agricolă crescuse cu 30%. În cincinalul 1976-1980, economia beneficiase de investiţii în valoare de 970 miliarde lei, peste nivelul cumulat al ultimelor trei cincinale! Ceauşescu era mândru să constate că ritmul de creţtere industrială depăşise 9%. Ca urmare a dezvoltării economice naţionale, comerţul exterior înregistra un ritm de creştere de 15% pe an! Statistic, România zbura!
Pentru români, toţi aceşti indicatori erau cai verzi pe pereţii cenuşii ai realităţii. Dar aveam cea mai mare creştere economică din lume! Ceauşescu îşi arăta în acest fel talentul de urechist în taraful ţărilor comuniste. La ce i-a folosit, se ştie. Dar tot aşa, se ştie şi modul cumplit în care a trebuit să se zbată poporul pentru a scăpa de Nicolae Ceaușescu şi a reveni cu picioarele pe pământ. Așa că, puţină precauţie în utilizarea unor termeni tehnici, din abstractul celor care ştiu, şi au învăţat, cum se cuantifică în mod corect adevărul, nu ar strica.
Mai mult, în acele vremuri aveam un prieten care îmbrăţişase matematica şi se pregătea să dea examen la facultatea cu acelaşi nume. Acum el predă la acea facultate, dar eu îl ţin minte că, pe atunci dezbăteam, adolescentin, cu el, creşterea economică de 8% a Republicii Socialiste România – cea mai mare din lume! Iar prietenul meu, ca să mă facă să pricep că a gândi matematic este cu totul altceva decât a şti să numeri, mi-a spus:”Auzi? Tu ce ai prefera? O mie de lei cu dobândă de 8% sau un milion de dolari cu 0,8%, cât are SUA, creşterea economică? În aceşti termeni niciodată nu o să-i depăşeşti. Este o dovadă de folosire rău intenţionată a unor simpli parametri. E ca și cum ai spune că un motor de vapor are mai mulţi cai putere decât unul de motocicletă. La ce-ţi foloseşte?”. Am rămas pe gânduri… De atunci, evit să cad în plasa urechiştilor…
Icsigreczet

ArticoleRecomandate

Recomandari din RubricaEditoriale