EDITORIAL – Raimond PETRUŢ
Am revăzut de curând un film tulburător, turnat în anul 1984, în regia lui Mircea Mureșan, avându-i în rolurile principale pe Șerban Ionescu, Dan Săndulescu și Ovidiu Iuliu Moldovan. Este vorba de ,,Horea”. Finalul peliculei m-a dus cu gândul la politicienii noștri, care îi întrec pe grofii din 1784.
Moții s-au răsculat în secolul XVIII pentru că s-au săturat de ipocrizia vremelnicilor stăpâni din vest, dar și de nimicnicia pupincuriștilor din Munții Apuseni ( gunoaie umane au existat tot timpul !), care reprezentau orânduirea impusă de Imperiul Austro-Ungar. La fel se întâmplă și azi. Imperiul s-a transformat în U.E., iar cei care dispuși să facă mătănii în fața mai-marilor Europei sunt ,,căcălău” în România. Citiți, vă rog, dialogul dintre Vasile Ursu, zis Horea, și fiul său:
,,-Tată, te mânii dacă te întreb ceva?
-Eu mă mânii pe cei care nu întreabă. Aceia sunt pietre, nu oameni! Și io aș întreba, da’ n-am pe cine.
-Împăratul…el cum îi? Are coroană pe cap și barbă albă, așe ca bunul Dumnezeu?
-Da’ ce îți pasă ție cum îi împăratul?
-No, vezi că te-ai mâniat?
-No, hai, întreabă!
-Și chiar așa ți-o zis el dumitale: Horea ori Neculă, scoală oamenii și îi stârpiți pe grofi?
-Tu crezi, mă, Ioane, că împărații și ăi mari vorbesc așe de-a dreptul?! Așa vorbim noi, țăranii. Împăratu’, să știi și tu când îi ave de a face cu el, are vorbă încurcată. Dacă iese bine, fala și cinstea îi a lui; dacă iese rău, n-ai priceput tu ce o zâs el. Ce-i rău în robie nu-i atâta robia. Rău îi că dacă trece pre multă vreme, omu’ se învață cu ea, cu robia, cu frica, cu supunerea, cu săru’mâna, să fie batjocorit și să nu-i mai pese. Să învață ca pasărea cea proastă cu colivia, care uită și că o știut zbura oarecândva sau…se teme să nu afle stăpânul că nu o uitat să zbore.”
Nu vi se pare că sunt prea multe similitudini cu timpurile pe care le trăim? Sper că nu sunt singurul care crede acest lucru. Dacă da, atunci înseamnă că sunt singurul tâmpit din România, ceea ce m-ar bucura. De ce? Asta ar presupune că țara asta merge bine, iar eu sunt un caz izolat de vertebrat idiot care nu vrea să vadă progresul imens pe care îl face zi de zi a noastră patrie. Ce mă pune pe gânduri e faptul că de 20 de ani am aceeași senzație: că stăm pe loc și chiar ne place acest lucru.
