62 de furturi din autovehicule s-au înregistrat în Sălaj, în primele 7 luni ale anului

La nivelul judeţului Sălaj, în cele 7 luni ale anului au fost înregistrate 62 de furturi din autovehicule, din care 8 furturi de radiocasetofoane, 18 de combustibil din auto şi 36 alte obiecte din interiorul autovehiculului. Pentru a preveni astfel de evenimente nedorite, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sălaj, vă recomandă câteva măsuri menite să reducă numărul faptelor de acest gen:

Parcaţi în locuri iluminate, în zona de acţiune a oamenilor de ordine şi pază sau în garaj;

Dacă parcaţi într-un loc public (parcare cu plată), nu spuneţi nimănui cât aveţi de gând să întârziaţi;

Parcaţi vehiculul cât mai aproape de casa sau magazinul în cazul în care faceţi cumpărături;

Parcaţi întotdeauna maşina cu faţa la stradă, astfel încât orice persoană care ar umbla la ea să poată fi uşor văzută;

Închideţi complet toate geamurile;

Nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare cum ar fi: radio, camere video, casetofoane auto, telefoane mobile, genţi;

Evitaţi să ţineţi în autoturism actele de identitate, de firmă, permis de conducere, cărţi de credit, ordine de plată, actele de înmatriculare ale maşinii etc.;

Nu lăsaţi cheile în contact;

Nu încredinţaţi autoturismul altor persoane pentru a-l conduce;

Folosiţi un sistem de blocare a volanului şi pedalelor sau un întrerupător electric general montat într-un loc ascuns;

Montaţi sisteme de alarmă;

Nu cumpăraţi piese auto, casetofoane, boxe auto la preţuri mult mai mici decât valoarea lor reală pentru că ar putea proveni din săvârşirea unui furt;

În cazul în care constataţi că s-a comis un furt nu umblaţi în maşină, ci sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie.

Şi nu în ultimul rând ţinem să vă aducem la cunoştinţă că oricui i se poate întâmpla să fie victimă a unui furt din auto dacă nu respectă măsurile minime de prevenire a acestora.

Recomandari

Alte Articole