2014, Imaș electoral. Momentul în care vorbesc vacile.

După mulți ani de încrucișări repetate, pe meleagurile fostei Dacii, s-a obținut o junică bălană, fără de cusur, chiar dacă provenea dintrun taur bătrân ce mai avea doar un, pardon, testicul. Acesta fusese mutilat în urma unui foc tras auiurea la o vânătoare de iepuri a unor demnitari. Cu tot acest handicap, bătrânul (semi)taur, a fost păstrat în cireada condusă de un taur roșu, încă și mai bătrân. Pe junica despre care vorbeam la început(fiica taurului cu un singur testicul),a pus ochii un tăuraș mai nărăvaș. El și-a lăsat văcuța cu care era deja(și cu care avea și un vițel!), și a început să curteze bălaia. Au făcut ei ce-au făcut(ce bănuiește toată lumea), și tăurașul a fost acceptat de către bătrânele bovine roșii de care ascultau toate cornutele. Încet, încet el a avansat. Când s-a apropiat perioada de rut electoral, tăurașul a fost împins în față. Juna dacică avea toate motivele să fie fudulă…
Pentru rut, tăurașul a trebuit să-și ia o altă rumegătoare drept purtătoare de muget. Așa a ajuns lână el o vacă mândră, de viță moldovenească. Nu era o vacă oarecare, era una căreia îi plăcea presa(de paie!). Era chiar vedeta acestei prese, de la care chiar se lăuda, când era mulsă, că luase boala limbii albastre…
Când s-a aflat în cireadă că opoziția are un taur mai puternic, de rasă nemțească, vaca de la presă a ieșit și a mugit că nu este posibil așa ceva: taur-șef fără viței(am uitat să spun că acesta nu avea viței).
Tăunii au încremenit în aer. Vacile și boii s-au oprit din rumegat semn că, “ce-are moldovenca, a luat boala vacii nebune?” Baligile s-au uscat pe câmp până când vitele, roșii, conducătoare, au reușit să încropescă ceva, pentru a salva penibilul moment. Momentul era jenant o dată pentrucă bătrânul taur roșu, suprem, pe care toți îl ascultaseră(deși nu spunea nimic!), nu avusese, nici el, vreodată, vreun vițel sau vițică. Pur și simplu, nu făcuse decât baligi toată viața lui! Și, momentul era jenant de două ori, pentrucă vițica ce tocmai mugise nu se afla în postura de vacă-model…
Și cum spuneam, toate vitele rămăseseră încremenite privind cu speranță la bătrânul taur(care era atât de bătrân încât i se putea spune bou). Acesta după o îndelungă rumegătură, răgi, în apărarea vitei moldovence: “A fost o stângăcie. O ieșire nepotrivită. Nu am înțeles această stângăcie a ei”.
Turma a rămas mască. El, Taurul Suprem, intrase în istroie că a mugit la un vițel coborbându-l la “măi animalule!” iar pe alții i-a făcut “măgari” doar pentru că mugiseră ceva despre staulul de lux în care stătea el. Cum de acum acest aprig taur roșu, mugea dojane blânde la adresa vitei care părea în ultima fază a “vacii nebune”? Nu mai spun despre tânărul tăuraș, pretendent la rut: El a acuzat, pe cine credeți, de manevre murdare? Tocmai pe pretendentul german, care nu făcuse, încă nimic, în toată povestea…
Ce se întâmplase? N-o spun “încălecai pe o șa” înainte de a vă da și sfârșitul poveștii: apăru o zână bună care-i transformă pe toți în boi. Boii de la bicicletă…
Red Milky Way

ArticoleRecomandate

Recomandari din RubricaEditoriale