Sute de vitezomani au fost amendaţi de poliţiştii sălăjeni

Poliţiştii sălăjeni au constatat, în doar trei zile, 394 abateri, din care 250 pe linie de viteză, patru abateri pentru consum de alcool, iar 140 au fost alte fapte contravenționale.
Potrivit oamenilor legii, neregulile constatate au fost sancţionate contravenţional, conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu amenzi în valoare de 25.620 de lei.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj,au declarat că, pentru menţinerea unui climat de ordine și siguranţă rutieră, pe şoselele din judeţ, poliţiştii cu atribuții în domeniu, au desfășurat în perioada 1-3 aprilie, o acţiune pentru prevenirea accidentelor cauzate de consumul de alcool și viteză, în cadrul căreia s-au utilizat toate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
În baza neregulilor constatate, poliţiştii au reţinut 15 permise de conducere, din care, nouă pentru depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum cu mai mult de 50 Km/h și șase pentru consum de alcool.
Poliţiştii rutieri recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată la condiţiile de drum, să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice, să respecte regulile de circulaţie şi pe ceilalţi participanţi la trafic.

Recomandari

Alte Articole