180 de litri de motorina furati dintr-un tren de marfa

Teribilul caz petrecut in urma cu aproximativ doi ani si care implica cinci politisti si 18 angajati din sistemul feroviar, trimisi in judecata sub acuzatia ca au sustras peste 14.000 de litri de motorina din locomotivele stationate in gara din Jibou, pare sa aiba proprii “adepti” intre salajeni. Acest lucru este confirmat de fapta unui salajean in varsta de 50 de ani, care a fost prins, luni, in timp ce incerca sa dea lovitura la un tren de marfa.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie (IPJ) Salaj, Tincuta Dumuta, a declarat ca suspectul a fost identificat de oamenii legii chiar in timp ce sustragea motorina. “Politistii Sectiei de Politie Rurala Sarmasag au prins in flagrant un barbat in varsta de 50 de ani, din Sarmasag, in timp ce sustragea cantitatea de 180 de litri de combustibil tip motorina, dintr-un tren de marfa care se deplasa pe ruta Satu Mare – Sarmasag”, a declarat Tincuta Dumuta.

In cauza, oamenii legii au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de furt calificat. Daca va fi gasit vinovat, barbatul risca sa stea ani grei in spatele gratiilor.

Tot pentru furt calificat este cercetat si Romeo L., de 41 de ani, prins de politistii de siguranta publica din Jibou, aflati in serviciul de patrulare pe o strada din oras, in timp ce incerca sa comercializeze mai multe componente auto din aluminiu si tole provenite din dezmembrarea unui redresor auto. In urma verificarilor, politistii au constatat ca aceste bunuri au fost furate din incinta unei firme din Jibou. Bunurile au fost confiscate. Barbatul este cercetat in stare de libertate.

Tot politistii din Jibou i-au prins in flagrant pe Dan V., de 41 de ani, Estera V., de 37 de ani, si Abel V., de 16 ani, toti din Jibou, care sustrasesera cabluri de aluminiu din incinta unei societati comerciale, cu intentia de a le valorifica. S-au intocmit acte premergatoare inceperii urmaririi penale pentru furt calificat, autorii fiind cercetati in stare de libertate.

Recomandari

Alte Articole