Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, marcata si in Salaj

Cateva mii de persoane de etnie maghiara din intreg judetul au luat parte, ieri, la manifestarile pe care UDMR Salaj le-a organizat in Zalau si in localitatile unde populatia este predominant maghiara pentru a marca Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, evenimentul fiind unul dupa modelul celor desfasurate in judet in anii trecuti. La manifestarile de la Zalau a participat si consulul maghiar la Cluj Napoca, Debreczy Ianos.

Presedintele UDMR Salaj, deputatul Seres Denes, a declarat ca manifestarile au avut drept scop evocarea revolutiei de la 1848-1849 si ca au inceput la ora 17, dat fiind ca 15 martie a cazut in acest an intr-o zi lucratoare. „Am marcat ieri la Zalau Ziua Maghiarilor de pretutindeni. Programul activitatilor a inceput la ora 17 cu oficierea unei slujbe religioase in Biserica Reformata, dupa care a avut loc o Gala Festiva la Casa de Cultura a Sindicatelor din oras. A urmat apoi o defilare cu torte, pe traseul Casa de Cultura a Sindicatelor – Bulevardul Mihai Viteazul – Piata Iuliu Maniu – statuia baronului Wesselényi, la aceasta din urma fiind sustinute alocutiuni si fiind depuse coroane de flori”, a declarat liderul UDMR Salaj, deputatul Seres Denes.

Potrivit sursei citate, asemenea manifestari care includ slujbe religioase si depuneri de coroane si jerbe de flori la monumentele eroilor revolutiei de la 1848-1849 au avut loc si in alte localitati din Salaj unde populatia este predominant maghiara.

Salajul este un judet unde populatia de etnie maghiara are 22,6 procente.

Recomandari

Alte Articole