Zălăuan prins băut la volan la miezul nopții

Ieri, aproape de miezul nopţii ( ora 23.20 ), poliţiştii Biroului Rutier l-au oprit în trafic pe Sabou Sorin, din Zalău. Acesta conducea autoturismul pe strada Parcului, din municipiu cu o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit pe numele bărbatului dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care, la momentul prelevării monstrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Numai în primele 5 luni ale acestui an, poliţiştii rutieri au constatat 43 de infracţiuni pe linie de alcool.

Recomandari

Alte Articole