Zalău: Se redistribuie produsele alimentare primite de la Uniunea Europeană

În perioada 26-30 septembrie 2016, Primăria Municipiului Zalău, prin Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară, va începe redistribuirea produselor alimentare primite de la Uniunea Europeană. Conform H.G.799/2014 si H.G.80/10.02.2015 şi a instrucţiunilor de aplicare a acestora, vor beneficia suplimentar de câte un pachet/cutie de alimente, persoanele din grupul ţintă care au fost nominalizate pe listele iniţiale la următoarele categorii:

1. beneficiarii de venit minim garantat;
2. familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei ;
3. şomerii indemnizaţi a căror indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit este de până la 450 lei, inclusiv, şi şomerii care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj;
4. pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv;
5. persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv, şi nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute mai sus, stabilite prin dispoziţie a primarului.

Fiecare cutie reprezintă ½ din cantitatea distribuită anterior şi va conţine următoarele alimente:

1.Faină albă de grâu
2.Mălai
3.Paste făinoase
4.Ulei
5.Zahăr
6.Conservă carne de vită
7.Conservă pateu de ficat de porc
8.Orez
9.Conservă de pastă de tomate
10.Fasole boabe

Distribuirea alimentelor se va face la Punctul Termic 38 din Brădet (Strada Avram Iancu), de luni până vineri, în intervalul orar 8 – 16, pe baza actului de identitate în original.

Moştenitorii beneficiarilor care au decedat până la data distribuţiei ajutoarelor alimentare, nu pot primi ajutoarele la care ar fi avut dreptul beneficiarii respectivi până la deces.

Recomandari

Alte Articole