Viitori ofiţeri, în practică la Jandarmeria Sălaj

Un număr de şase studenţi ai Academiei de Poliţie “Alexandru I. Cuza”, specialitatea jandarmi, desfăşoară, în această perioadă, un stagiu de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, cei şase studenţi, (trei de anul I, respectiv trei de anul II) vor fi coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori-jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa de practică.
Viitorii ofiţeri se vor perfecţiona în domeniul pazei si protecţiei instituţionale, iar la sfârşitul acestei perioade, respectiv în 26 februarie, fiecare va primi o evaluare asupra modului de desfăşurare a activităţii pe perioada stagiului de practică.
Toţi cei şase studenţi – jandarmi, ai Academiei de Poliţie “Alexandru I. Cuza”, sunt originari de pe meleaguri sălăjene, aceştia fiind selecţionaţi şi recrutaţi la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj.

Recomandari

Alte Articole