Un tânăr de 17 ani, din Camăr, s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina într-un stâlp

Ieri, în jurul amiezii, un minor de 17 ani, din Camăr, conducea autoturismul prin localitate, iar pe un sector de drum în aliniament, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp de susţinere al reţelei de electricitate.

În urma coliziunii, minorul şi pasagerul de pe bancheta din spate, un tânăr de 21 de ani, din localitate, au fost răniţi grav.

Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.

Recomandari

Alte Articole