Trotuar nou și pistă pentru bicicliști în zona Perla din municipiul Zalău

Angajații SC Citadin Zalău SRL continuă lucrările de reabilitare a trotuarului din zona centrală, pe porțiunea cuprinsă între Compania de Apă și zona Galerii (ceas).

Lucrările presupun reabilitarea a aproximativ 4000 de metri pătrați de trotuar, suprafața urmând a fi acoperită cu pavele, la fel cu cea de pe partea opusă (zona între Agenția de Voiaj și Parcul Central). Și, la fel ca pe trotuarul de vis-a-vis, angajații SC Citadin Zalău SRL vor amenaja și o pistă pentru bicicliști, iar jardinierele și zonele de spații verzi vor fi reamenajate, pentru a fi în concordanță cu noul aspect al zonei. Conform proiectului, vor fi schimbate bordurile și vor fi amplasați noi stâlpi de iluminat.

Tot în această perioadă sunt executate lucrări de reparații și în zona centrală – str. Unirii, segmentul de drum aferent Pieței 1 Decembrie 1918, pe aproximativ 200 de metri pătrați.

Potrivit conducerii SC Citadin Zalău SRL, în scurt timp, angajații societății vor reabilita și trotuarul dintre Biserica Adormirea Maicii Domnului și sediul Inspectoratului Școlar Județean.

În ultimele săptămâni, SC Citadin Zalău SRL a mai efectuat lucrări de asfaltare și rebordurări și pe străzile Pictor Ioan Sima, Voievod Gelu (aici fiind reparată și zona pietonală de pe Pasarelă), precum și pe străzile Victor Deleu și Gheorghe Lazăr.

Recomandari

Alte Articole