Tot mai multi salajeni bat la usa somajului

Numarul persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca in luna august a fost mai mare decat cel al somerilor din iulie. Potrivit informatiilor furnizate de purtatorul de cuvant al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Salaj, Florica Breban, la finele lunii anterioare, rata somajului inregistrata la nivelul judetului Salaj a fost de 5,75 la suta, cu 0,07 procente mai mare fata de luna iulie, dar cu 2,36 la suta mai mica decat cea din luna august 2010. In Salaj, la finele lunii trecute, erau 6.229 de someri, cu 73 mai multi decat in iulie.
Din totalul somerilor inregistrati, 2.230 sunt someri indemnizati si 3.999 sunt neindemnizati, iar ponderea femeilor din numarul total al persoanelor aflate in cautarea unui job era de 44,5 la suta. Numarul somerilor indemnizati a scazut cu 143 persoane, iar cel al somerilor neindemnizati a crescut cu 216 persoane fata de luna precedenta. 70,38 la suta din totalul persoanelor care se adreseaza agentiei din Salaj in vederea gasirii unui loc de munca au nivel de instruire primar, gimnazial si profesional. Absolventii de liceu sau de studii post-liceale reprezinta 22,2 la suta din totalul somerilor, iar cei cu studii universitare, 7,42 la suta. Pe grupe de varsta, reprezentative sunt ponderile pentru grupa de varsta cuprinsa intre 40-50 de ani (27,31 la suta), urmata de categoria cuprinsa intre 30-40 ani (24,88 la suta), iar in functie de mediul de provenienta, 4.463 au domiciliul in mediul rural si 1.766 au domiciliul in mediul urban.

Recomandari

Alte Articole