Teatru de vară la țară: „Cultură’n șură”, la a IV-a ediție (23-27 august)

În ultimii ani, pe timpul verii, teatrul se deplasează din centrele urbane înspre locuri mai idilice, departe de asflatul încins și de aglomerație. În perioada 23-27 august, în 5 sate din județul Sălaj urmează să se desfășoare etapa a doua a celei de a IV-a ediții a proiectului „Cultură’n șură”. Proiectul se adresează unui segment de public valoros – oamenii de la sat aflați la mare distanță de centrele culturale, spectatori pentru care teatrul este greu accesibil, dar necesar. Astfel, timp de 5 zile, echipa proiectului „Cultură’n șură” va prezenta în comunele Năpradea, Hida, Marca, Valcău de Jos și Cizer două spectacole de teatru, în șuri puse la dispoziție de gospodari din comunele amintite.

La Teatrul Podul din București, regizorul Victor Olăhuț repetă în prezent noul spectacol ce va avea premiera la data de 23 august 2016, ora 21:00, în șura Rodicăi Birta din Cheud, gazda noastră pentru al treilea an la rând. Spectacolul „Experimentul” după texte de Ion Băieșu îi are în distribuție pe Iulian Gliță, actor de teatru și film, profesor de arta actorului cu o vastă experiență în art-terapie și psihodramă, Marin Grigore, actor liber profesionist, colaborator constant al teatrelor bucureștene și din provincie, invitat la festivalul de film de la Cannes în calitate de actor în filmul „Sieranevada” de Cristi Puiu și actrița Florentina Năstase, nominalizată în acest an la Gala premiilor UNITER pentru cel mai bun rol secundar.

Spectacolul „Experimentul” după Ion Băieșu se va juca astfel:
Marți, 23 august – sat Cheud, comuna Năpradea
Miercuri, 24 august – comuna Marca
Joi, 25 august – comuna Hida

Ca în fiecare an, noi sate sunt adăugate pe harta culturală a proiectului. Astfel, pentru prima dată echipa Cultură’n șură va fi prezentă în comunele Valcău de Jos și Cizer cu spectacolul „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov, spectacol ce se află în repertoriul Teatrului de Artă din București. De la premiera susținută în șura Rodicăi Birta din Cheud în vara trecută și până în prezent, spectacolul a avut mai bine de 40 de reprezentații. Actorul și directorul Teatrului de Artă, George Constantinescu, va reveni în șurile din Sălaj alături de colegii săi din distribuție, Valentin Cristian Terente, actor al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila și Florentina Năstase, actriță la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești.

Spectacolul „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov va putea fi vizionat în datele:
Vineri, 26 august – comuna Valcău de Jos
Sâmbătă, 27 august – comuna Cizer, sat Plesca
Fiecare reprezentație va începe de la orele 21:00 iar intrarea este gratuită.

„Cultură’n șură” a debutat în anul 2013 în cadrul unei ediții-pilot desfășurate în curtea lui badea Florea a lui Juvri din comuna Hida, al cărui primar, Dumitru Petruș, a rămas un prieten fidel al proiectului. „Cultură’n șură” este deja un eveniment așteptat în satele pe care le-am vizitat până acum. An de an, începând cu prima ediție, la reprezentațiile din șuri au participat în medie 200 de spectatori, în satul Cheud înregistrându-se chiar un record anul trecut, când în curtea gazdei noastre s-au strâns în jur de 400 de oameni. Succesul caravanei teatrale a determinat extinderea proiectului în mai multe județe, devenind astfel un proiect cultural regional.

Proiectul și-a început anul acesta periplul la începutul lunii iunie, oferind reprezentații gratuite ale spectacolului „Fisura” de Flavius Lucăcel în satele Râșca din Cluj, Galda de Jos din Alba și Săsăuș din Sibiu și urmează să se deplaseze în cea de a doua etapă în județul Sălaj, cu spectacolele „Experimentul” după Ion Băieșu și „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov.

Proiectul „Cultură’n șură”, inițiat de regizorul Victor Olăhuț, se desfășoară în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, aflat sub direcțiunea poetului și publicistului Daniel Săuca. Din echipa de implementare fac parte dramaturgul Flavius Lucăcel și actrița Florentina Năstase.

Partenerului de tradiție, Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj, i se alătură noi prieteni, atât din mediul privat cât și public: Tenaris, Asociația Inceptus România, Viorica Samson Manea, F.R.A.I., Teatrul Podul, Teatrul de Artă București, The Soviet, Editura EDU, Lecom, CentoGroup, ArkMedia Advertising, Primăriile comunelor Hida, Marca, Năpradea, Cizer și Valcău de Jos.

Recomandari

Alte Articole