Sute de sancţiuni pentru depăşiri neregulamentare, aplicate de poliţiştii din Sălaj

În județul Sălaj, în perioada 1 ianuarie-31 iulie, poliţiştii rutieri au aplicat 312 sancţiuni pentru depășiri neregulamentare. Pe fondul acestei abateri, în perioada de referință, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a înregistrat patru accidente rutiere, soldate cu un mort și trei răniți grav.

Tot în această perioadă, pentru că au pătruns pe sensul opus de circulaţie, 15 şoferi au fost sancţionaţi contravenţional de oamenii legii.

Pentru a putea efectua o depășire corectă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj reaminteşte conducătorilor auto că, cel aflat la volan trebuie să semnalizeze intenția de a se angaja în depășire și să treacă la acțiune numai după ce s-a convins ca aceasta se poate face fară pericol.

Totodată, conducătorul auto trebuie să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de mașina pe care o depășește și să reintre pe partea dreaptă a drumului, după ce se va asigura că aceasta se poate face fară pericol pentru vehiculul depășit. Șoferul care urmează a fi depășit trebuie să creeze condiții pentru depășire, fiind obligat să ia unele măsuri, precum păstrarea limitei de viteză cu care circulă, atunci când i se semnalizează că urmează a fi depășit, și să se angajeze cât mai aproape de marginea din dreapta drumului.

Totodată, nerespectarea prevederilor care reglementează efectuarea în siguranță a manevrelor de depășire atrage după sine sancționarea șoferilor cu 6 – 8 puncte amendă și suspendarea permisului de conducere pe o perioada de 30 de zile.

Dacă o depășire periculoasă este urmată de un eveniment soldat cu pagube materiale, șoferul este sancţionat cu amendă și rămane fără permis de conducere timp de 60 de zile. Iar dacă vorbim de fapte penale, permisul este reținut până la soluționarea cauzei.

Recomandari

Alte Articole