Șoferi băuți, surprinși în trafic pe șoselele din Sălaj

În data de 23 noiembrie a.c., ora 13.00, poliţiştii rutieri din Jibou au oprit în trafic, pe DJ 108A, în Creaca, un autoturism condus de R. Gelu, 39 ani, din Jibou. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul evidenţiind o îmbibaţie alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul exiprat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul orăşenesc Jibou, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 03.28, pe str. Unirii din mun. Zalău, A. Alexandru, 19 ani, din Zalău, a fost identificat în timp de către poliţişti conducând un autoturism proprietatea altei persoane, având o îmbibaţie alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la U.P.U. Zalău, pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

În data de 24noiembrie a.c., în jurul orei 04.30, P. Ioan, 27 ani, din Zalău, a fost surprins în trafic, pe bulevardul M. Viteazu din municipiu, în timp ce conducea un autoturism proprietatea altei persoane, având o îmbibaţie alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la U.P.U. Zalău, pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

În toate cele trei cazuri s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

Recomandari

Alte Articole