Salba de medalii, dupa o simpla tragere la sorti

La fel ca la editiile anterioare, pugiliste legitimate la Clubul Sportiv Municipal Zalau, prezente saptamana trecuta la Campionatul National de box, de la Buzau, si-au asigurat cate o medalie inca de la tragerea la sorti. Toate cele 16 sportive pregatite de antrenorii Ioan Popa si Ioan Dragos au avut asigurate medaliile de bronz inainte de a urca in ring.

Numarul mic al sportivelor prezente la editia din acest an, dar si nivelul scazut al competitiei apare cel mai des pe buzele unor specialisti. Campionatul National este considerat cel mai important criteriu de selectie a lotului national, dar, din pacate, atrage tot mai putine sportive la nivel national. “Degeaba te lauzi si te bati cu pumnii in piept ca ai scos nu stiu cate campioane nationale si toate pugilistele tale au urcat pe podium, cand unele dintre ele au avut un singur meci, iar celelalte au urcat de doua ori in ring si s-au trezit cu medalie la gat”, a declarat pentru pentru presa locala din Buzau unul dintre oficialii prezenti la competitie, care nu a dorit sa-si faca public numele.

Delegatia CSM Zalau a fost alcatuita din 16 sportive, cei doi antrenori, plus directorul clubului, Silviu Muresan. Popa a participat cu zece sportive la editia din acest an: Diana Chis, Gabriela Pintea, Vadas Renata, Torkos Henrieta, Ancuta Salajan, Cosmina Farcas, Mihaela Pausan, Iacob Flavia, Adelina Papita si Alina Stirb, in timp ce Dragos a avut sase reprezentante: Andreea Bulz, Naomi Ciurte, Anamaria Rusu, Sorana Salajan, Elekes Kinga si Bianca Stirb.

La junioare, Vadas Renata a pierdut inca din primul meci, in fata buzoiencei Andreea Boldocean. Tot in semifinale s-a oprit si Naomi Ciurte, care a pierdut in fata baimarencei Maxim Helga. Anamaria Rusu si Oana Stirb au coborat si ele invinse dupa primul meci, sustinut in semifinale, prima fiind invinsa de o sportiva din Ploiesti, iar a doua pierzand in fata unei pugiliste din Calarasi.

La tineret, Diana Chis a pierdut meciul cu Roxana Petrascu, de la CS Pandurii Targu Jiu. Pintea Gabriela a fost oprita doar in finala, dupa un meci echilibrat, de catre Mihaela Cozma, de la CSM Botosani. Torkos Henrietta a pierdut in semifinala, in fata sportivei Florina Radu, de la CSM Slatina. In fata aceleiasi sportive a pierdut si Alina Stirb, dar in faza finala, pugilista de la CSM Zalau, intrand in vederile antrenorului lotului national, Adrian Lacatus. Andreea Bulz a avut o evolutie modesta, piezand categoric in fata buzoiencei Doaga Elena, antrenorul Ioan Dragos nefiind multumit de evolutia sportivei sale.

Cele mai bune evolutii le-au avut senioarele. Ancuta Salajan a pierdut in semifinale in fata multiplei campioane europene si multiplei vicecampioane mondiale, Steluta Duta, de la Steaua Bucuresti. Farcas Cosmina a pierdut in finala, tot in fata unei sportive de la Steaua. “Sportiva de la Steaua a aplicat lovituri dupa gongul de final al rundelor. Daca s-ar fi aplicat corect regulamentul, sportiva de la Steaua trebui sa fie descalificata si sa devina campioana nationala Cosmina Farcas”, considera antrenorul Ioan Popa. Mihaela Pausan a castigat in semifinala, prin abandon, dar a pierdut in finala, in fata Iuliei Novacioiu, de la Steaua. Una dintre semifinalele la senioare s-a disputat intre doua pugiliste de la CSM Zalau. Iacob Flavia a invins-o pe Sabina Papita, dupa care, a castigat si finala, in fata bistritencei Camelia Nutiu, devenind pentru a doua oara consecutiv campioana nationala. Sorana Salajan a castigat primul meci, invingand-o in semifinala pe Doinita Teodorog, de la CSM Botosani, dar a fost oprita in finala de Mihaela Cijevschi, de la Steaua, care este campioana mondiala. Si Elekes Kinga a fost medaliata tot cu argint, dupa ce a castigat semifinala cu o sportiva de la Botosani, dar a pierdut in finala, cu Luminita Turcin, de la Slatina. “Sportivele pe care le-am pregatit pentru acest Campionat National au avut o comportare foarte buna, luptand cu multa darzenie si corectitudine, nefiind avertizate de arbitri. Obiectivele fixate au fost depasite. Am avut conditii foarte bune de pregatire, lucru care a contat mult la competitia de la Buzau”, a declarat antrenorul Ioan Popa.

Directorul CSM Zalau, Silviu Muresan, prezent si el la Nationalele de la Buzau, a precizat ca au fost cele mai dure Nationale de box feminin la care a fost prezent. “Au fost cele mai dure Campionate Nationale, cu trei KO, dintre care doua au fost realizate de sportive de la CSM Zalau”.

Urmatoarea competitie pentru pugilistii de la CSM Zalau este programata in perioada 5 – 10 martie, la Arad, Cupa Romaniei rezervata seniorilor.

Recomandari

Alte Articole