România, locul doi în topul accidentelor auto din U.E. (Micro)Somnul la volan – un pericol real

Cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori, țara noastră ocupă locul doi în Uniunea Europeană, în ceea ce privește numărul de morți din accidente rutiere în 2014, potrivit Comisiei Europene. În acest context, Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ, reprezentată de psiholog principal dr. Rus Mihaela și psiholog principal Simionca Ionel, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative (specializarea Poliție Locala) din cadrul Universității Ovidius din Constanța, Inspectoratul Județean de Poliție Constanța – Serviciul Rutier și Poliția Locală Constanța, derulează, în perioada iunie – septembrie 2015, Campania “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!”.
Campania își propune să informeze și să conștientizeze conducătorii auto cu privire la atitudinile responsabile în traficul rutier și, de asemenea, să reducă riscursurilor producerii accidentelor de circulație pe fondul oboselii accentuate, una dintre cele mai frecvente cauze identificate de specialiști, în ultimii ani. În cadrul proiectului vor fi distribuite peste 10.000 de materiale informative participanților la trafic, care își petrec vacanța în stațiunea Mamaia și în municipiul Constanța.
Potrivit specialiștilor, persoanelor care parcurg distanțe mari sau pleacă în concedii, le este recomandat să nu conducă pe timpul nopții și după-amiază, deoarece oboseala la volan se instalează cu precădere în aceste momente din zi. Astfel, psihologii ne sfătuiesc să evităm să conducem între orele 2.00 și 2.59, când bioritmul și vizibilitatea sunt reduse și între 15.00 și 15.59, când oboseala acumulată în timpul zilei are mare influență asupra capacității de conducere. De asemenea, specialiștii au constatat că există mai multe faze ale oboselii la volan – de la oboseala ușoară, la ațipire și apoi adormire. De cele mai multe ori, oboseala la volan este asemănată cu o altă cauză foarte gravă de producere a accidentelor rutiere, și anume neatenția.
Proiectul este elaborat și derulat de o reputată echipă de psihologi, după efectuarea a mai multor studii, și face parte dintr-o campanie mai amplă de conștientizare și prevenție, organizată de Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ în parteneriat cu mediul de afaceri și autoritățile competente din România. În cadrul proiectului, s-a mai derulat campania națională “Alcoolul la volan este un accident!”, menită să informeze opinia publică asupra accidentelor rutiere care au drept cauză conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.
“Din nefericire, România este una dintre țările cele mai nesigure atunci când vorbim de siguranța rutieră din Uniunea Europeană. În top suntem depășiti doar de Letonia și avem o rată de decese la un milion de locuitori mult peste media U.E., de 91 față de 50,5. Din cercetările pe care le-am efectuat, nu numai infrastructura precară sau neadaptarea vitezei la condițiile de carosabil sunt cauze importante în producerea de accidente auto grave, ci și un fenomen pe care îl întâlnim din ce în ce mai des în ultimii ani: micros-omnul la volan. Derulăm această campanie în Constanța și Mamaia întrucât publicul nostru țintă este format din persoanele care tranzitează România pentru a ajunge pe litoralul românesc, și care sunt predispuse la oboseală cauzată de drumul lung pe care îl au de parcurs”, declară conf. univ. dr. Mihaela Rus, coordonatorul proiectului.
Psihologul principal Simionca Ionel, inițiatorul ideii, a derulat campania-pilot, anul trecut, la nivelul judetului Bistrita Nasaud, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție și Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița Năsăud, atragând atenția că micro-somnul poate fi una din cauzele accidentelor rutiere și, datorită feedback-ului primit, a decis extinderea acesteia la nivel național.

Recomandari

Alte Articole