“Prezidențiabilul” Antonescu reconfirmat candidatul USL. Europarlamentare și referendum pentru revizuirea Constituției simultan?!

Andreea POCOL-1S-au liniștit apele tulburi în USL, cel puțin așa ne-a lăsat impresia, Sfânta Treime usl-istă. Crin Antonescu a spus în mai multe interviuri pe care le-a acordat spre finele anului 2013, că nu mai “pozează” lângă Viorel Ponta, și totuși, a făcut-o. Acest “troc”, s-a produs chiar la începutul acestei săptămâni, când cei trei crai de la USL s-au așezat la masa tratativelor pentru a se pune de accord cu mai multe teme, pe care ulterior să le transmită prin intermediul presei, (după ce au avut o întâlnire fulger în secret duminică seara). Și, bineânțeles, că pentru a acoperi alte năzbâtii pe care le-au făcut dar și ieșirile multe și obraznice, lipsa de responsabilitate, ale premierului Ponta, au ieșit la rampă cu niște fumigene. Cum altfel puteau acapara atenția publicului, a prostimii de 70%, dacă nu să-i distragă de la evenimentele principale, când a venit la București asistentul secretarului american de Stat, Victoria Nuland, pentru teme importante. Șeful Executivului, “cârlanul “ Ponta, a dat bir cu fugiții câteva zile. Oare de ce? Să nu dea față cu Victoria Nuland?! Aceasta n-a venit întâmplător pe meleaguri românești, a avut scopuri și teme precise. Păi de ce să te ferești, domnule Ponta, că doar vă place să ”pozați“ lângă oficiali. Vă este frică? Ce ați făcut cu Statul de drept și cu independența justiției către care ați lătrat recent?! Pe cine credeți proști? Când în urmă cu două luni i-ați promis vicepreședintelui SUA Joe Biden, că respectați întocmai aceste instituții. Praf și pulbere în urma copilotului…Dar sa revin.
În aceeași conferință de presă, când se credea că s-a produs divorțul, cuplul Ponta – Antonescu, au revenit asupra deciziei, rămân împreună, dar separat la europarlamentare. Este limpede că Antonescu își doreste să ajungă cârmaci la Cotroceni, adică cu orice preț, să fie președintele României. Pentru ca să-i lase această impresie, (omului trebuie să-i dai ce știi că-i trebuie), Ponta a adjudecat. Antonescu este candidatul USL la prezidențiale. Antonescu a spus că nu simte nevoia reconfirmării candidaturii sale la președinția României, dar simte nevoia unei clarificări. N-ați simtit pe dracu’, de când vă doriți să auziți reconfirmarea din gura jumătății, Ponta! Dar pentru câte luni e valabil domnule Ponta?Până în noiembrie mai sunt 10 luni și sigur vă schimbați părerea, în nouă luni se naște un copil, darămite un candidat la președintie. Cred că pentru Antonescu n-a fost decât o capcana întinsă de Ponta, entuziasmat, Antonescu s-a și văzut pe piedestal. L-a liniștit astfel Ponta pe Antonescu, pentru că are nevoie de PNL, pentru a trece legile amnistiei și grațierii în Parlament, care, fără liberali, desigur că nu e posibil. Pentru a-i scoate pe pușcăriabili din temniță și a-i scăpa pe alți condamnați să nu intre la pârnaie, trebuie să aplice de urgență legea amnistiei și grațierii. Ș-atunci, dacă după terminarea mandatului actualului președinte, Traian Băsescu, pe care vreți să-l „înfundați”, într-un dosar de care tot vorbiți, Flota, păi în aceste condiții, Băsescu nu face nici 24 de ore de puscărie, după aplicarea acestor „legi moderne”. La jocurile astea de culise v-om asista curând. USL nu va pune niciodată un candidat din PNL, dar are nevoie de el pentru a vota legile lor. Aminteam într-un alt editorial, că: „De altfel, ştim cu toţii că ei PSD nu înghit aşa ceva, şi oricum, vă spun eu, voi aveţi rigiditatea asta, încât, nici nu puteţi să vă duceţi cu gândul până la capăt. Este oribil pentru un partid ca PSD care a stat la ciolan tot timpul, de când există democraţia asta în România, să-l aleagă la preşedinţie, pe unul venit din partea liberalilor, este cea mai mare înfrângere. Dar tu, PSD, forţa numărul unu, niciodată n-ai avut România la picioare mai tare decât o ai astăzi, şi prezinţi o asemenea “arătare” candidat la preşedinţie?!!!!, este lamentabil, este exact, politica lu’ Caragiale, râd unii de alţii, PSD de PNL. PSD-ul are o aroganţă nemaipomenită”.
Se așteaptă de la USL acum un efort de recuperare a obiectivelor, angajamentelor față de „prostimea” care i-a votat. În ceea ce privește unitatea USL, Antonescu a grăit că este vorba și de responsabilitate și că electoratul a dat un mandat USL de a face ceva împreună. El a declarat, că 2013 s-a terminat rău pentru USL, că ideea de unitate s-a deteriorat si că trebuie să existe „un efort de recuperare”. În acest sens, Antonescu s-a declarat „un optimist lucid”. „USL ramane unit “, a declarat Antonescu. Ați făcut ceva împreună. Românii trăiesc mai prost. Guvernează cineva țara?! Interesul propriu contează.
La primul interviu acordat de către președintele Traian Băsescu din aceast an, printre alte teme dezbătute, a amintit și de declanșarea unui nou referendum, același din 2009, Parlament unicameral și maxim 300 de parlamentari! Ce-or fi zis usl-istii? Să facem și noi unul acum în luna mai, așa îi atragem pe fraieri la vot. Uite așa, le-a dat șah Băsescu. Înaltele fețe din USL vor să organizeze alegeri europarlamentare simultan cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei. De altfel, consultarea populară ar urma să aibă loc în luna mai, timp de două zile 24 și 25, va avea un prag de validare de 50%, întrucât legea prin care se scădea pragul la 30%, nu poate fi aplicată mai devreme de decembrie 2014. După ce s-a făcut oficial anunțul, mulți liberali spun acum că, de fapt, ideea despre organizarea referendumului pentru revizuirea Constituției odată cu alegerile europarlamentare, i-a aparținut șefului senatului, Antonescu Crin.
De îndată a ieșit și opoziția la rampă și s-a făcut auzită, criticând astfel, capcana întinsă românilor cu acest referedum. Pedeliștii prin vocea lui Cătălin Predoiu a criticat aspru farsa usl-istă. Dar unde o fi Blaga, bate în retragere și îi face loc lui Predoiu? Nici maghiarii nu s-au lăsat mai prejos, criticând puterea și spunând că ei nu susțin acest referendum. Nici măcar Tăriceanu, fostul premier și șef al liberalilor nu agrează comasarea alegerilor. Dacă nu va trece acest referendum, totuși, va fi umbrită contestația, de alegerile europarlamentare, și cei șapte milioane de români, nu v-or înțelege ce s-a întâmplat de fapt. Dar până la urmă, această Constituție, cui servește si ce conține ea? Ne răspunde cineva?
Dragi politicieni, vă urmărim. Să nu credeți că toți românii sunt proști și nu au educație…va urma!
Reply, Reply All or Forward | More

ArticoleRecomandate

Recomandari din RubricaEditoriale