Premiile ediția a III-a a Festivalului Județean de Teatru pentru Elevi de la Zalău

Gelu Badea, important regizor de teatru, șeful Colectivului Regie de teatru de la Facultatea de Teatru și Televiziune din UBB Cluj, doctor în teatru, la activ cu peste 60 de spectacole jucate în România, Republica Moldova, Bulgaria, Turcia, Italia, Germania și Ungaria, a fost președintele juriului la secțiunea teatru dramatic în limba română pentru trupe din licee la cea de-a treia ediție a Festivalului Județean de Teatru pentru Elevi, festival organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, cu sprijinul companiei Tenaris Silcotub, în perioada 15-17 noiembrie 2013 în Sala „Dialoguri europene” de la CCAJS. Din juriul menționat a mai făcut parte coregraful Marian Grosu. Reputatul artist a realizat, printre multe altele, în calitate de regizor și coregraf spectacolul musical ,,Inimă de țigan” și spectacolul de succes „Nichita & Tango ”. Prezența la Zalău a celor doi valoroși oameni de teatru a fost facilitată de dramaturgul sălăjean Flavius Lucăcel, președintele Asociației culturale Jad. Juriul a fost completat de scriitorul și inspectorul școlar Marcel Lucaciu, președintele Cenaclului literar „Silvania”, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.
Iată componența juriilor:
■ Secţiunea teatru popular în limba română: vineri, 15 noiembrie 2013, ora 10. Juriul a fost format din Corina Bumbaș, metodist la Casa Corpului Didactic Sălaj; Ileana Grațiana Pop și Florica Criste, cunoscuți meșteri și rapsozi populari sălăjeni;
■ Secțiunea teatru dramatic în limba maghiară: vineri, 15 noiembrie 2013, ora 15. Juriul a fost compus din prof. Rozs Rita, inspector școlar ISJ Sălaj , prof. Kovacs Tunde de la Școala „Mihai Eminescu” din Zalău și din ziaristul Fejér László;
■ Secţiunea teatru dramatic în limba română: sâmbătă, 16 noiembrie 2013, ora 9,30, trupele de teatru din școlile gimnaziale (clasele V-VIII). Juriul a fost compus din scriitorul și profesorul Viorel Tăutan, membru al USR, prof. Bodea Gheorghe, director adjunct la Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești” din Cehu Silvaniei (organizatorul Festivalului național de teatru „PADIF”) și prof. Dorina Ciutre, inspector școlar ISJ Sălaj.
– duminică, 17 noiembrie 2013, ora 9,30, trupele de teatru din licee, grupuri școlare (clasele IX-XIII). Juriul a fost format din regizorul Gelu Badea, coregraful Marian Grosu și scriitorul Marcel Lucaciu.
Iată câștigătorii celei de-a treia ediții a Festivalului Județean de Teatru pentru elevi. Premiile în bani au fost oferite de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și TenarisSilcotub:

■ Secțiunea teatru dramatic licee: Premiul I – elevului Daniel Teglaș pentru interpretarea rolului „Pictorul” și regia spectacolului „Califul și pictorul”, Liceul Ortodox „Sf. Nicolae” Zalău;Premiul II – elevei Tania Mureșan, Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” din Zalău, pentru rolul din spectacolul „Ședința cu părinții”; Premiul III – elevului Radu Florin Chererecheș pentru rolul Mache din spectacolul trupei Iuniores, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei; Mențiuni – elevului Mihai Damian pentru interpretarea rolului din spectacolul „Doctor fără voie”, Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău și elevei Raluca Băbănaș pentru rolul din spectacolul „Gaițele”, Colegiul Național „Silvania” din Zalău; Premii speciale – pentru spectacolul „Autobahn”, trupa Caliente, Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești” Cehu Silvaniei și elevei Diana Abrudan pentru rolul Mița din spectacolul „D`ale carnavalului”, Liceul Tehnologic nr. 1 Surduc.
■ Secțiunea teatru dramatic școli gimnaziale: Premiul I – trupei „Topic” de la Școala Gimnazială nr. 1 Gârbou; Premiul II – trupei „Beatitudinea”, Școala „Silvania” Șimleu Silvaniei; Premiul III – trupei „Lumea Ludens” de la Liceul Tehnologic „Cserey – Goga” din Crasna; Mențiuni – trupei „Logic” de la Școala Gimnazială nr. 1 Cristolț și „Trupa lui Pătrățel”, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Zalău. Premii speciale pentru interpretare s-au acordat elevului Sebastian Topan de la Școala Gimnazială nr. 1 din Gârbou, elevei Simina Seutea de la Liceul Sportiv „Avram Iancu” din Zalău, elevei Adina Sorina Petran, Școala Gimnazială nr. 1 Cristolț și elevului Denis Moga, Școala „Silvania” din Șimleu Silvaniei.
■ Teatru popular: Premiul I – formației „Muguri someșeni” de la Liceul Tehnologic nr. 1 Gâlgău; Premiul II – trupei „Logic”, Școala Gimnazială nr. 1 Cristolț; Premiul III – trupei „Topic”, Școala Gimnazială nr. 1 Gârbou; Mențiuni – trupa „Clăcășițele Valcăului”, Școala Gimnazială Valcău de Jos și trupa „Junii Preotesei”, Școala Gimnazială Preoteasa”. Premii speciale: trupei „Tradiții”, Colegiul Național „Silvania” Zalău, trupei „Urmașii lui Maniu”, Școala Gimnazială nr. 1 Pericei și trupei „Socăcițele din Vârșolț”, Școala Gimnazială nr. 1 Vârșolț.
■ Teatru dramatic în limba maghiară: Premii I – trupa „Berekenye”, Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești” Cehu Silvaniei; trupa „Tinikomediasok”, Liceul Tehnologic „Cserey – Goga” Crasna; trupa „Palinta”, Liceul Tehnologic nr. 1 Sărmășag; Premii II – trupa „Ls Thalia”, Biblioteca Publică „Arany Janos” Nușfalău; trupa „Szikra”, Școala Gimnazială „Gyulaffy László”Cehu Silvaniei; Premiul III – trupa „Zelma”, Colegiul Național„Silvania” Zalău. Premii de interpretare: elevului Fehérvári Tamás Attila, Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești” Cehu Silvaniei și elevei Csősz Emőke, Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești.
La festival au participat, timp de trei zile, peste 40 de trupe de teatru și peste 450 de elevi și profesori coordonatori din județul Sălaj.

Recomandari

Alte Articole