Prefectul de Salaj a depus juramantul in prezenta ministrului Administratiei si Internelor

Noul prefect al judetului Salaj, Filonas Chis (PSD), a depus sambata juramantul de instalare in functie, in prezenta ministrului Administratiei si Internelor, Ioan Rus.

Festivitatea a inceput putin dupa orele amiezii, cu imnul de stat, dupa care fostul prefect Alexandru Vegh a trecut in revista anii de mandat, cu realizarile si problemele intampinate. Noul prefect, Filonas Chis, a depus juramantul, promitand salajenilor ca va face tot ce ii sta in putinta pentru a le sluji interesele.

In ceea ce il priveste pe ministrul Administratiei si Internelor, Ioan Rus, prezent la festivitate, acesta a declarat ca niciunul din directorii de institutii deconcentrate nu va fi schimbat, in niciun judet din tara, dar ca „aceia care nu au competente si sunt pusi acolo politic, doar pentru ca calitate de membru de partid, se pot pregati sa plece singuri”. „Vom incerca sa impunem o politica bazata pe competenta si nu vom proceda ca vechii guvernanti. Niciunul din directorii de institutii deconcentrate nu va fi schimbat, din niciun judet din tara. Cei care au competente si inteleg cu ce se ocupa pot sta linistiti. Cei care nu au competente sau sunt pusi acolo politic, doar pentru ca au calitate de membru de partid, se pot pregati sa plece singuri. Incet, incet, trebuie sa depolitizam institutiile statului si sa formam un corp al inaltilor functionari publici, astfel incat sa poata sluji, indiferent de regimul politic si de Guvern, interesele cetatenilor”, a declarat ministrul Ioan Rus.

Potrivit sursei citate, „toate proiectele pe care vechea guvernare le-a avut in vedere si care corespund interesului national vor fi continuate”, in timp ce „proiectele care au fost in slujba partidelor, a unor persoane din conducerile sau mai putin din conducerile acelor partide vor fi analizate, luate la puricat, iar cele care nu sunt in conformitate cu legea vor fi anulate”.

Reamintim ca noul prefect a fost propus de PSD si a luat locul lui Alexandru Vegh, eliberat din functie in 15 mai, conform unei HG publicate in Monitorul Oficial.

Prim-vicepresedintele PSD Salaj, deputatul Iuliu Nosa, a explicat, la momentul nominalizari lui Filonas Chis pentru functia de prefect, ca acesta este omul desemnat de USL Salaj pentru functia respectiva si ca, desi PSD – partidul din care provine Filonas Chis – are o reprezentativitate mai buna decat PNL in Salaj, „tot ce conteaza in prezent este ideea de USL in intreg teritoriul Romaniei, lucru dorit si in Salaj”.

Filonas Chis (PSD) este de profesie economist si sociolog si are un masterat in Managementul Institutiilor Publice. In perioada 2001 – 2004 a fost directorul Casei Judetene de Pensii Salaj, in mandatul 2004 – 2008 a fost deputat PSD, iar din 2008 pana in mai 2012, a fost director al Casei Judetene de Pensii Salaj.

Alexandru Vegh a fost subprefect al Salajului in perioada ianuarie 2005-martie 2009, dupa care a fost inspector guvernamental pana in ianuarie 2010. In perioada 8 inauarie 2010 – 11 mai 2012, Vegh a fost prefect al Salajului, urmand ca in continuare sa preia din nou atributiile de inspector guvernamental in cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Finalul de saptamana a adus schimbari si in ceea ce priveste functia de subprefect. Astfel, subprefectul judetului Salaj, Onorica Abrudanu, a fost eliberata, vineri, din functie, conform unei Hotarari de Guvern publicate in Monitorul Oficial, iar in locul ei a fost numit Lucian Baican, propus de PNL Salaj.

Fostul subprecfect al Salajului, Onorica Abrudanu, a declarat ca in perioada urmatoare isi va lua concediu si va astepta rezultatul alegerilor locale din 10 iunie. „In functie de acest rezultat, voi decide cum imi voi continua activitatea: in mediul administrativ sau in cel privat. Din punct de vedere politic, m-am retras din PD Salaj in 2009, iar de la data respectiva si pana acum am ocupat functia de subprefect al Salajului. Acum sunt apolitica si nu voi semna vreo adeziune cu vreun partid pana la alegerile parlamentare din toamna, cand intentionez sa candidez in Colegiul Zalau pentru a obtine un mandat de deputat. Daca se va elimina pragul electoral, voi candida ca independent, daca nu, voi avea nevoie de sustinerea unui partid”, a declarat Onorica Abrudanu. Reamintim ca Onorica Abrudanu a fost viceprimar al Zalaului, in mandatul 2004 – 2008, din partea PDL Salaj, iar in perioada 2008 – 2009 a fost presedintele Organizatiei de Femei a PD Salaj si secretar regional pe Regiunea de Dezvoltare Nord Vest a PD.

Noul subprefect are 35 de ani si in ultimii ani a fost jurist in cadrul Primariei Zalau. Initial, Baican a fost propunerea PNL Salaj pentru functia de prefect, dar pana la urma, ca prefect a fost numit in 15 mai anul curent Filonas Chis (PSD), fostul director al Casei Judetene de Pensii.

Recomandari

Alte Articole