Polițiștii rutieri din Sălaj vor desfășura în perioada 1-3 august acţiuni pentru depistarea vitezomanilor

Analiza efectuată asupra evoluţiei dinamicii accidentelor rutiere grave, produse de la începutul anului până în prezent la nivelul ţării, relevă faptul că s-au înregistrat 3957 accidente, soldate cu decesul a 844 persoane şi rănirea gravă a altor 3812.

Sub aspectul principalelor cauze generatoare, viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic, ocupă în continuare locul al doilea, pe acest fond înregistrându-se 795 accidente, soldate cu decesul a 228 persoane şi rănirea gravă a altor 960.

Cu toate măsurile luate şi activităţile intreprinse, la nivelul judeţului Sălaj din cauza vitezei excesive ori neadaptată la condiţiile de drum, în primele 7 luni ale anului în curs, s-au produs 19 accidente grave, soldate cu 5 morţi şi 23 răniţi grav (total accidente 80, 11 morţi şi 88 răniţi grav).

În acest context, este necesară continuarea activităţilor de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale.

Pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi diminuarea riscului rutier, în perioada 1 – 3 august a.c., în intervalul orar 6 – 22, şi în judeţul Sălaj se vor organiza acţiuni preventive – reactive, în sistem integrat, cu participarea poliţiştilor de la structurile de poliţie rutieră şi ordine publică. Acţiunile vor viza depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a conducătorilor auto care încalcă prevederile legale, axate în principal pe depăşirea limitei legale de viteză.

Recomandari

Alte Articole