Peste o sută de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii sălăjeni în două zile

Neacordarea de prioritate, legalitatea transportului de persoane, dar şi nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni şi motociclişti, au fost acţiunile desfăşurate de poliţiştii rutieri în perioada 30-31 august a.c.

În acest context au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.150 lei.

De asemenea, în perioada de referință, polițiștii au reținut în vederea suspendării șase permise de conducere, din care trei pentru nerespectarea regimului legal de viteză, unul pentru neacordare de prioritate, iar două pentru alte abateri de la normele rutiere.

Pentru defecțiuni tehnice au retras patru certificate de înmatriculare.

Recomandari

Alte Articole