Percheziție efectuată de polițiști la locuința unui bărbat din Românași

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sînmihaiu Almașului împreună cu polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat vineri, 15 decembrie a.c., o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 64 de ani, din comuna Românași, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni, dintr-o instituție din județ. Faptele au fost comise în luna noiembrie 2017.

La domiciliul bărbatului au fost găsite un calculator, două boxe, o cască audio, un pistol cu aer comprimat și trei butelii cu gaz pentru pistol, care au fost ridicate, până la finalizarea cercetărilor,

Din probatoriul administrat până în prezent s-a stabilit că arma a fost achiziționată de fiul bărbatului, un tânăr de 21 de ani, dintr-o țară europeană, fiind deținută și utilizată fără drept de acesta.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt calificat, contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și muniţiilor și uz de armă fără drept.

Oamenii legii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a acestora.

Recomandari

Alte Articole