Paula Todoran aleargă la Campionatul Mondial de la Beijing

După o pauză de zece ani, Sălajul are din nou un sportiv la Campionatul Mondial de Atletism. Ultima prezență a unui sportiv legitimat la un club din județul Sălaj la un Campionat Mondial de Atletism în aer liber pentru seniori datează din anul 2005, de la ediția a X-a, găzduită de Stadionul Olimpic din Helsinki şi aparține lui Gheorghe Gușet. Același Gheorghe Gușet a participat un an mai târziu la cea de-a XI-a ediție a Campionatul Mondial de sală de la Moscova, unde s-a clasat pe un excelent loc 4, cu o performanță de 20 de metri și 60 de centimetri.
La un deceniu distanţă, atleta Paula Todoran aleargă în premieră la un campionat mondial de seniori, iar cursa urmează să se desfăşoare în acestă noapte, la ora 2:30.
Legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău, eleva antrenorului Mirel Seișanu va lua startul în cursa de marathon (42 de kiloetri şi 195 de metri).
“Vremea este schimbătoare de la o zi la alta… Când este cald, aerul este foarte uscat, iar când este noros umiditate este foarte mare. De asemenea, aerul de la Beijing este foarte poluat, dar acest lucru se știe de toată lume pentru că s-a vorbit despre acest lucru și după Jocurile Olimpice din 2008. Eu cred totuși că m-am acomodat cât de cât la toți factorii de climă și de fus orar. Bine înteles că voi aborda cursa la condițiile de aici, dar sper totuși să-mi pot respecta tactica de cursă stabilită de acasă împreună cu dl. prof. Seișanu. Cum am spus și înainte de plecare, nu pot vorbi de o clasare pe un anumit loc, pentru noi cel mai mult contează timpul înregistrat la finalul cursei” – a declarat Paula Todoran reporterului Transilvania-tv.

Recomandari

Alte Articole