Parlamentarii sălăjeni au dat startul colindelor. “Copiii de mingi” au umblat cu “sorcova”!

Andreea POCOL-1

EDITORIAL – Andreea POCOL

 

Creştinii din lumea întreagă se află în postul Crăciunului, însă acest sfârşit de săptămână, mi-a lăsat impresia, că suntem în plină campanie electorală. Cum românii sunt buni păstrători ai creştinismului de la origini, solidari, gospodari, politicienii ştiu când să-i caute pe cetăţeni, când să-i atingă la sentimente. Așa că şi-au trimis în teritoriu ca şi intermediari, trupe de “ciocli” să  fluture pe sub nasul oamenilor  cu “fiţuici”. Parlamentul României (Casa Poporului), găzduieşte aproximativ 600 de politicieni. Sâmbata, însă, peValea Someşului doi “fletincăi” (băieți), au umblat “cu sorcova” şi au lăsat în porţile gospodarilor câte o bruşură, în care era detaliat raportul de activitate al senatorului Gheorghe POP, dar şi o fotografie ilustrată cu Naşterea Domnului, ilustrată pe care a trecut câteva gânduri de bine şi celebrele urări de sărbători.

“Oare cine îidomnu’ aiesta, vine să ne deie ceva amu de sarbatori?!” se întreba sec o localnică, pe care n-o mai caută nimeni… Astfel, senatorul Gheorghe Pop (PSD), parlamentar reales în colegiul uninominal doi Zalău – Jibou – Valea Someşului din Circumscripţia electorală nr.33 Sălaj, colegiu alcătuit din 22 de comune, a câştigat al doilea mandat cu un procent foarte bun 57,89%,  deşi nu s-a făcut remarcat cu nimic. Este, de fapt, un anonim, cu toate că acum este preşedinte PSD Zalău şi vicepreşedinte PSD Sălaj.
S-a scurs un an de la alegerile parlamentare, şi datoria aleşilor ca şi reprezentanţi ai colegiilor din care fac parte şi faţă de cetăţenii pe care-i reprezintă, este să muncească şi să apere în continuare interesele comunităţilor din judeţ, dar şi să le  facă acestora cunoscută activitatea pe care au desfășurat-o pe parcursul fiecărui trimestru al anului, nu doar la finele mandatului. Până aici, nimic neobișnuit, asta ar trebuisă şi facă parlamentarii, doar că aceştia îi caută pe  alegători numai atunci când să le ceară votul, eventual, să mai facă baie de mulţime ca să dea bine la imagine, or poate, să mai taie câte o panglică la inaugurarea vreunui drum comunal or județean, sau a vreounei săli de sport . Cu toții se fălesc că sunt mari creştini şi cu frică de Dumnezeu. Bineânţeles, că senatorul Gheorghe Pop, din câte am observat, a fost prezent printre cetăţeni ultima dată, în colegiul lui pe care ar trebui să-l reprezite, în septembrie, când în judeţul Sălaj (domnule Ponta), a fost prezent Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Și de atunci?! În teritoriu nu se vede nimic,  vă lăudaţi în broșură cu câteva declaraţii politice, cu interpelări, cu întrebările adresate, propuneri legislative iniţiate, cu câteva luări de cuvânt ‘n plen şi cu câteva vorbe de duh. La ce folos?! Cui îi folosește?! Oamenii trăiesc la fel ori mai prost.Voi, politicienii, să vă faceţi treburile! Ș-atunci, de ce vă mai trimiteți “pupilele” pe la cetăţenii care v-au votat, aşa, nu cumva să creadă că i-aţi uitat?!! Oricum, majoritatea oamenilor habar nu au cine sunteţi, sau cu ce vă ocupaţi…
“În zona pe care o reprezint cu onoare în Parlamentul României trăiesc aproximativ 110.000 de locuitori și este renumită pentru atracţiile turistice diverse, precum și pentru potenţialul agricol şi economic”.

Într-adevăr, în colegiul pe care-l reprezentaţi sunt 110 mii de locuitori, dar ce turism, care sunt acele atracţii turistice diverse, la care potenţial agricol şi economic vă referiţi domnule senator?! Că judeţul Sălaj, e oarecum izolat. Ce faceţi în Parlament, unde vă faceţi vocea auzită, cum îi reprezentaţi pe cetăţenii care v-au ajutat să ajungeţi din nou pe fotoliul cald de senator?!! Măcar informaţi-l pe şeful dumneavoastră de la Guvern, pe domnul premier Victor Ponta, că Sălajul nu este oraş, ci judeţ, aşa cum s-a exprimat deunăzi, din lipsa de cunoaştere.
Domnule Pop, încercaţi să vă faceţi remarcat până la capăt, că totuşi, mai sunt încă trei ani, şi poate vă doriţi un al treilea mandat.

ArticoleRecomandate

Recomandari din RubricaEditoriale