Michelin ar putea face o nouă investiţie la Zalău (VIDEO)

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a declarat, ieri, la Zalău, că grupul Michelin intenţionează să realizeze o investiţie la nivel mondial şi că în prezent analizează oportunitatea de a face investiţia respectivă în România, dacă se poate la Zalău.

Prezent în Sălaj pentru o vizită de lucru, ministrul Economiei, Lucian Bode, a declarat, ieri, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale desfăşurate la Zalău, că grupul Michelin intenţionează să realizeze o investiţie la nivel mondial, al companiei, şi că în prezent analizează oportunitatea de a face investiţia respectivă în România, dacă se poate la Zalău. „Am un mesaj pentru marii investitori din Sălaj, mă refer la Michelin, Silcotub, Energobit, Drum Construct. Sunt companii care dau de lucru sălăjenilor. Îndemn autorităţile locale sălăjene să îi sprijine. Ei sunt într-o intensă competiţie cu alte companii similare din domeniu, dar sunt şi într-o competiţie internă. Spre exemplu, Michelin are în plan o investiţie la nivel mondial, al grupului, şi în acest moment analizează oportunitatea de a investi în Europa – şi dacă se poate în România, şi dacă se poate în Zalău”, a declarat ministrul Economiei, Lucian Bode.

Bode a cerut autorităţilor locale să sprijine şi să fie partenerul acestor mari investitori. „Sper ca în viitorul apropiat, în baza colaborării şi a discuţiilor pe care le-am avut cu investitorii să pot spune că în Sălaj vor fi create noi locuri de muncă, că în Sălaj se vor investi sute de milioane de euro”, a declarat Lucian Bode, precizând că situaţia privind o posibilă investiţie Michelin în România, respectiv la Zalău se va decide anul acesta.

În acelaşi cadru, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că incendierea miriştilor a devenit un sport naţional, în 2012, când se dau subvenţii de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) celor care au terenurile curăţate. “Incendierea miriştilor a devenit un sport naţional, în 2012, când se dau subvenţii de la APIA celor care au tarlalele curăţate. Este mai comod, evident, să dai foc tarlalei, fără control, fără să stai măcar acolo şi să supraveghezi focul. Sunt unele condiţii în care poţi da foc tarlalei, deşi am unele semne de întrebare în general dacă ar trebui să li se dea proprietarilor posibilitatea să ardă tarlaua. Anul acesta a fost ceva de neînchipuit.Au fost zile când s-au înregistrat 200 de incendii şi au ars mii de hectare de treren”, a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Acesta a atras atenţia Prefecturilor şi APIA să ia măsuri pentru remedierea acestei situaţii. “APIA, în primul rând, are în contract prevederi care spun că dacă cineva a incendiat tarlaua, nu primeşte subvenţie de la stat. APIA are această prevedere potrivit căreia poate să retragă subvenţia celor care au curăţat tarlaua în mod ilegal, iar proprietarii de terenuri trebuie să ştie acest lucru. Nu se mai poate! Nu ne jucăm cu focul! Cine plăteşte paguba? Autorii necunoscuţi – când de fapt se ştie proprietarul terenului? Nu mai merge aşa!”, a declarat ministrul Mediului.

Un alt subiect abordat ieri de Borbely la Zalău a vizat energia verde, oficialul spunând că   România este, în prezent, „una dintre cele mai prietenoase ţări din UE privind energia regenerabilă” şi că în 2020 va trebui să aibă 24 la sută energie regenerabilă produsă. „Dacă vorbim despre energia regenerabilă, în momentul de faţă România este una dintre cele mai prietenoase ţări din Uniunea Europeană privind energia regenerabilă. La acest capitol, acordăm subvenţii importante de la Ministerul Economiei pentru proiecte deja depuse, dăm subvenţii de la Fondul de  Mediu. România trebuie să ajungă ca în 2020 să aibă 24 la sută energie regenerabilă produsă”, a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Potrivit sursei citate, în prezent, sunt depuse spre finanţare 257 de proiecte înaintate de companii care „vin cu o investiţie de energie regenerabilă  – panouri solare, biomasă, eolian etc. – care înseamnă o energie mai verde”. Ministrul Borbely a caracterizat situaţia celor 257 de proiecte ca fiind una bună, dar a precizat că „România trebuie să analizeze şi să decidă cum va gospodări posibilităţile” din domeniul energiei verde.

Ministrul Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, şi ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, au efectuat miercuri, o vizită de lucru în judeţul Sălaj, unde s-au întâlnit cu reprezentanţii administraţiilor locale sălăjene, cu ai Consiliului Judeţean şi ai Instituţiei Prefectului Sălaj..

 

 

 

 

 

Recomandari

Alte Articole