Liturghie Arhierească la Parohia Horoatu Crasnei

Duminică, 26 octombrie 2014, zi în care am prăznuit și pe Sfântul Mare Mucenic Dumitru, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Horoatu Crasnei, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei, Preacucernicul Părinte Alexandru Stânean, de la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, Preacucernicul Părinte Mihai Pușcaș, fost preot la Parohia Peceiu, în prezent preot pensionar, Preacucernicul Părinte Marian Pop, de la Parohia Breb, județul Maramureș, Preacucernicul Părinte Mihai Pușcaș, slujitor la biserica din Petenia și noul hirotonit, Preacucernicul Părinte Vlad Stânean.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Mal, pe părintele diacon Sergiu Roman, fiu al satului Horoatu Crasnei.

În cuvântul de învățătură, una dintre ideile subliniate de către Preasfințitul Părinte Petroniu a fost aceea a libertății omului, arătând faptul că libertatea omului crește atunci când acesta se apropie de Dumnezeu. Pe de altă parte, când omul se depărtează de Dumnezeu, în loc să-i fie transfigurată ființa, aceasta este desfigurată și libertatea începe să se diminueze, ajungându-se la omul pătimaș. Acesta este motivul pentru care a pus Dumnezeu în Biserică sfătuitori, părinți duhovnicești, care nu numai că spovedesc păcatul, dar oferă și sfaturi cum să scape omul de acel păcat. Taina spovedaniei ne iartă păcatul, însă rădăcina lui din suflet trebuie smulsă prin multe încercări și eforturi din partea penitentului, ajutat de părintele său duhovnic. Dacă în momentul care un om este pătimaș și luptă cu patima lui, dacă ajunge să fie posedat de diavol, libertatea lui dispare cu totul, la fel ca și în întâmplarea relatată în evanghelia citită astăzi în cadrul Sfintei Liturghii.

După rostirea cuvântului de învățătură a urmat un moment emoționant, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, luându-și rămas bun de la credincioșii pe care i-a păstorit timp de 17 ani, încă de la hirotonia sa întru preot în anul 1997. Aceasta a fost ultima liturghie a Preacucerniciei Sale în calitate de paroh al credincioșilor din Horoatu Crasnei, de acum înainte Preacucernicia Sa urmând a activa ca preot coslujitor la Parohia „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Șimleu Silvaniei.

Tot acum a fost instalat noul paroh, în persoana Preacucernicului Părinte Vlad Stânean, care până în momentul de față a activat ca diacon și cântăreț bisericesc la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, după ce cu o duminică înainte a fost hirotonit preot.

Localitatea Horoatu Crasnei a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1213 în Registrul de la Oradea sub numele de Villa Huruat. Biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XX-lea, lucrările la locașul de cult fiind finalizate în anul 1937.

Recomandari

Alte Articole