Liber la nunti "de noapte" in Zalau

Patronul unui restaurant din Zalau a castigat in instanta dreptul de a organiza mese festive, anume nunti, botezuri si alte asemenea evenimente, pe timp de noapte. Curtea de Apel Cluj a decis, saptamana trecuta, anularea actului emis de autoritatile publice locale, respectiv a Hotararii de Consiliu Local 284/2009 prin care le este interzis unitatilor de alimentatie publica din municipiu sa organizeze nunti dupa ora 23.

Mai multe unitati de alimentatie publica din municipiul Zalau au fost sanctionate pentru ca nu au respectat programul de functionare impus printr-o Hotarare de Consiliu Local, intrata in vigoare de la 1 ianuarie 2010. Actul prevede ca desfasurarea meselor festive sa aiba loc doar pe timp de zi, pana cel tarziu la ora 23. Cativa agenti economici au contestat in instanta amenzile primite, asteptand momentan solutia judecatoreasca. Prin aceste contestatii se poate obtine o exceptie de la ilegalitate. Si doar primind aceasta exceptie patronii de restaurante pot organiza evenimente pe timpul noptii. Insa acum au toate sansele de castig, existand un precedent in acest sens.

 

Decizie irevocabila

Curtea de Apel Cluj a admis, in cursul saptamanii trecute, anularea actului emis de autoritatile municipiului Zalau prin care este interzisa organizarea nuntilor in timpul noptii. Patronul unui restaurant din Zalau a actionat in judecata, in luna iulie a anului trecut, Primaria Municipiului Zalau – reprezentata prin primar, pentru anularea HCL 284/2009. Tribunalul Salaj a respins cererea, astfel incat avocatii au inaintat recurs la Curtea de Apel Cluj.

Avand calitatea de avocat la preluarea cazului, Bogdan Ilea, actualul presedinte al Agentiei Domeniilor Statului, ne-a declarat ca magistratii au admis recursul formulat de reclamanta S.C. CoteImpex S.R.L. de anularea HCL 284/2009 adoptata de Consiliul local Zalau, care interzicea organizarea nuntilor de noapte. “Cert este ca au fost primite toate criteriile prezentate de avocatul Szackocs Szolt, care a reprezentat cazul in instanta. Mai precis, in actul emis de autoritatile locale nu se facea o delimitare clara pe zone ale orasului, fiind puse la un loc atat unitatile din mijlocul orasului cat si cele de la periferie. De asemenea, aplicarea acestei hotarari a creat prejudicii mari patronilor care si-au construit unitatile la marginea orasului. S-a prevazut aplicarea imediata a actului, patronii gasindu-se in imposibilitatea de a onora contractele incheiate anterior intrarii in vigoare a respectivei hotarari”, ne-a declarat Bogdan Ilea. Potrivit sursei citate, decizia Curtii de Apel Cluj, pronuntata in data de 14 octombrie, este irevocabila.

Prin solutia data, Curtea de Apel Cluj obliga paratul sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 6,45 lei, reprezentand taxa timbru si timbru judiciar datorate la fond si in recurs. Insa patronul restaurantului este decis sa ceara despagubiri pentru prejudiciile cauzate. “De la intrarea in vigoare a HCL 284/2009, patronul societatii reprezentante nu a mai organizat nunti de noapte. A fost nevoit chiar sa anuleze contractele incheiate anterior, pierzand multi clienti in acest fel. Vom cere Primariei Municipiului Zalau, in instanta, recuperarea prejudiciului care se ridica la aproximativ 50.000 de lei”, a mentionat Bogdan Ilea. Presedintele Agentiei Domeniilor Statului indeamna toti prestatorii de servicii sa-si evalueze prejudiciile si sa ceara drepturile in instanta.

 

La trecutu-ti mare…

Conform Hotararii de Consiliu Local 284/2009, incepand din ianuarie 2010, este interzisa desfasurarea de mese festive (nunti, botezuri si alte asemenea evenimente) organizate de catre unitatile de alimentatie publica (restaurante, cantine restaurant, sali de nunti speciale etc.) si structurile de primire turistice cu functiuni de alimentatie publica (hoteluri, moteluri, pensiuni si altele) in zilele de luni pana duminica inclusiv, intre orele 23-7. Nerespectarea prevederilor se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1.000 de lei si reducerea programului de functionare avizat.

Acest proiect a fost initiat in urma intalnirilor organizate cu cetatenii municipiului si audientele acordate acestora. Consilierii locali si-au exprimat decizia prin nemultumirea generala fata de programul de functionare al unitatilor de alimentatie publica si de cazare care organizeaza sau gazduiesc mese festive, nunti, botezuri, pe timpul noptii, creand astfel un disconfort cetatenilor.

 

Recomandari

Alte Articole