Judecată pentru contrabandă

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus, în cursul săptămânii trecute, trimiterea în judecată a Susanei Ploscar pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă. “În fapt s-a reţinut că în perioada iulie 2013 – octombrie 2014, inculpata Ploscar Susana a deţinut şi comercializat în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, 1.805 pachete de ţigări netimbrate care trebuiau plasate sub regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă”, se arată în rechizitoriul întocmit de anchetatori.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Jibou. “Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au mai precizat procurorii sălăjeni.

Recomandari

Alte Articole