Insultarea politistilor locali se lasa cu amenzi

Politistii locali zalauani au aplicat 24 de sanctiuni contraventionale, in ultima saptamana, in special cetatenilor care au tulburat ordinea si linistea publica, cersetorilor si comerciantilor stradali fara acte. Valoarea amenzilor aplicate este de 2.900 de lei.

Purtatorul de cuvant al Politiei Locale Zalau, Lucian Trif, a declarat ca majoritatea sanctiunilor au fost date persoanelor care aruncat mizerii pe spatiul public. “In perioada 12-19 aprilie, politistii locali au sanctionat noua persoane pentru ca au aruncat pe domeniul public resturi de tigari, coji de seminte sau ambalaje, cinci persoane au fost sanctionate pentru ca au deranjat ordinea si linistea publica, iar patru amenzi au fost aplicate unor persoane care au apelat in mod repetat la mila publicului desi sunt apte de munca”, a declarat purtatorul de cuvant.

De asemenea, intre sanctiunile date, patru au fost scrise pe numele persoanelor care au parcat autovehiculele in alte locuri decat cele special amenajate in acest scop, iar o persoana a fost sanctionata cu amenda pentru ca a pentru ca a adresat expresii jignitoare la adresa politistilor locali.

Potrivit sursei citate anterior, in perioada de referinta, politistii locali au raspuns la un numar de 27 de sesizari ale cetatenilor, 23 dintre acestea fiind rezolvate pe loc, iar restul transmise institutiilor abilitate pentru competenta solutionare.

Recomandari

Alte Articole