HC Zalau, din nou pe podium

După două infrangeri consecutive in faţa vicecampioanei şi campioanei Romaniei, HC Zalău a reuşit să obţină ieri dimineaţă, pe teren propriu, o nouă victorie in Liga Naţională. Echipa managerului Gheorghe Tadici a dispus cu 33 – 26 (16 – 13) de formaţia CSM Bucureşti. Cele două echipe au ţinut aproape una de cealaltă pană in minutul 24, cand scorul era 11 – 10 in favoarea Zalăului. Pe finalul primei părţi, gazdele s-au desprins la cinci goluri, in minutul 28 (15 – 10), dar formaţia din Capitală a redus din handicap pană la pauză. Zalăul a dominat mult mai clar repriza secundă majorandu-şi avantajul de pe tabelă la şapte goluri, pană la finalul meciului.O victorie cat se poate de clară obţinută de formaţia zălăuană, una care-i dă posibilitatea să revină pe podium, la egalitate de puncte cu HC Dunărea Brăila, care are un meci mai puţin disputat. Gheorghe Tadici, managerul echipei HC Zalău, a precizat după meci că a rămas surprins de faptul că jucătoarele sale au rezistat foarte bine fizic in meciul de ieri, deşi veneau după două jocuri extrem de disputate: “Trebuia să iasă odată soarele şi pe strada noastră, după două infrangeri cu cantec. Mi-a fost frică puţin de oboseala pe care au acumulat-o fetele in ultimele două meciuri care au fost foarte grele, dar, spre surprinderea mea, am rezolvat meciul foarte clar pe finalul primei reprize şi la inceputul reprizei a doua. Este o victorie care aduce liniştea in randul echipei şi le ridică puţin moralul fetelor. In următoarele patru etape ne gandim să caştigăm cel puţin şase puncte. Indiferent de ce va fi, pentru mine locul trei sau patru este mai puţin important decat finala Cupei EHF, cu atat mai mult cu cat suntem singura echipă care jucăm o finală şi aducem puncte pentru handbalul feminin romanesc. Din păcate, nu toată lumea, in primul rand cei implicaţi in handbal, apreciază acest lucru. Este problema lor, noi ne bucurăm foarte mult că jucăm acastă finală şi vom incerca să facem tot ce se poate pentru a fi o finală cat mai frumoasă şi cat mai disputată”.

De cealaltă parte, Vasile Mărgulescu, antrenorul CSM Bucureşti, a acuzat arbitrajul, afirmand că Zalăul ar fi caştigat meciul chiar şi fără aportul celor doi arbitri: “Arbitrajul este o mare problemă in handbalul romanesc. Zalăul a căştigat pe merit, chiar de aceea nu cred că avea nevoie şi de ajutorul arbitrilor, in anumite momente. A fost un arbitraj jalnic. Le voi face raport şi vreau să se vizioneze şi caseta meciului. Repet, Zalăul a caştigat pe merit. Le urez succes in finala Cupei EHF. Şansele sunt egale inaintea finalei. După palmares, echipa lui Trefilov este favorită, dar sunt două jocuri”.

HC Zalău a acumulat 30 de puncte după victoria de ieri, urcand pe locul trei in clasamentul Ligii Naţionale. In etapa viitoare, programată miercuri, HC Zalău va evolua in deplasare, la Corona Braşov.

HC Zalău: Mirela Nichita, Mihaela Cheţa – Roxana Rob (6), Carmina Bădiţă, Florian Ţurcaş (2), Mariana Cristoaica, Alina Czeczi (5), Crina Ailincăi (1), Roxana Varga (1), Gabriella Szucs (5), Georgiana Ciuciulete (6), Andrada Pop, Valeria Beşe (2), Nicoleta Molfea (2), Ana Maria Şomoi (1), Andrda Trif (2). Manager: Gheorghe Tadici.

CSM Bucureşti: Andreea Arghir, Alina Iordache – Ionela Dinu (2), Andreea Crucean (1), Raluca Anghelina (6), Iuliana Geană (3), Lucia Popa (5), Gabriela Chiţulescu, Georgeta Gureşoae, Alina Lăutaru, Gabriela Mihalschi (6), Elena Pavăl (3). Antrenor: Vasile Mărgulescu

Recomandari

Alte Articole