Grădina Botanică din orașul Jibou găzduiește simpozionul “Arta în Grădină”

La Grădina Botanică din orașul Jibou se desfășoară cea de-a patra ediția a Simpozionului “Arta în Grădină”, în perioada 10 – 24 iulie 2015.

Organizatorii evenimentului sunt:

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj

și Centrul de Cercetări Biologice “Vasile Fati” din Jibou.

Artiștii participanți la Simpozion sunt:

CONSTANTIN RADUCAN, pictură, LUGOJ, www.constantinraducan.ro

RADU SERBAN, pictură, CLUJ, www.raduserban.ro

FLORIN GHERASIM, fotografie, CLUJ

DOREL DAVID MORAR, sculptură, TIRGU MURES

RADU PULBERE, pictură, CLUJ

IOANA ANTONIU, pictură, CLUJ

TEODORA PICA, pictură, TORONTO, CA, www.teodoraartgallery.com

DUILIU CRISAN, grafică, CLUJ

IULIA CRISAN, grafică, CLUJ

LUCIAN MUNTEAN, pictură/fotografie, BUCURESTI, www.lucianmuntean.ro

FLORA RADUCAN, pictură, LUGOJ, www.floraraducan.ro

GIORGIANA MANEA pictură, BUCURESTI,

EUSEBIU JOSAN, pictură, BUCURESTI

Concept tematic

Incepând cu ediția a treia (august 2014) organizatorii Simpozionului Arta în Grădină au optat să propună artiștilor invitați o temă care să asigure un perimetru necoercitiv, dar cu funcție de vector catalizator, unificator și coagulant al lucrărilor rezultate din proiectul comun al unor artiști cu potențial și profiluri creative diverse.

Astfel, ediția din anul 2014 a Simpozionului a funcționat sub semnul temei Grădina din vis – Visul din Grădină, menită să incite inspirația și imaginația artiștilor să exploreze teritoriul oniricului, al graniței dintre vis ți realitate, dintre aici și dincolo. Coerența, structurarea armonioasă a lucrărilor produse pe timpul Simpozionului, la expoziția de final, a demonstrat, credem, că magnetismul temei propuse a funcționat, s-a reflectat la nivel de produs colectiv final.

In acest an, la ediția a patra a Simpozionului Arta în Grădină, tema propusă este Apa în Grădină. Artiștii sunt invitați, pe durata participării la Simpozion, să răspundă provocării de a fi sensibili la efluviile inspirative ale elementului acvatic, cu prezență densă în arealul Grădinii: lacul, ploaia, roua, ceața sau chiar acvariul.

Răspunsul, din partea artiștilor, se va vedea, desigur, în conținutul formal și simbolic al operelor care vor ieși la iveală aici, pe toată durata Simpozionului, din laboratorul de creație al fiecăruia. Respectând autonomia procesului creativ și personalitatea fiecărui artist, provocarea tematică a acestei ediții, Apa în Grădină este orientativă, dar nu restrictivă, orice alt izvor de inspirație, concretizat în creație artistică, fiind binevenit.

Sperăm ca rezultatele Simpozionului să demonstreze, și de această dată, impactul benefic al temei propuse, concretizat în bilanțul expoziției de final.

Activitati conexe:

Luni, 13 iulie – Întîlnire cu Mircea Petean și poemele sale, ora 20.00

Luni, 13 iulie – Mâncăruri de poveste cu Mircea Groza, ora 18.00

Marti, 14 iulie – Drepturile de autor; Conceperea și scrierea proiectelor culturale – Pîrvu Ionică, ora 20

Miercuri, 15 iulie – Logosul, Izvorul, în viziunea lui Mircea Oliv, ora 20.00

Joi, 16 iulie – Zambia, impresii de călătorie. Fotografii de Lucian Muntean, ora 20.00

Vineri, 17 iulie – seara de Muzica, Marius Groza și Cătălin Boca, ora 21.00

Sâmbătă, 18 iulie – Lectură și dezbatere publică. Daniel Săuca, Flavius Lucăcel, Dina și Florin Horvath, ora 18.00

Duminică, 19 iulie – vernisarea expoziției cu lucrările realizate în timpul Simpozionului, ora 19.00
– See more at: http://www.culturasalaj.ro/noutati/456/Apa-in-gradina.html#sthash.KesYuBfm.dpuf

Recomandari

Alte Articole